Stellantis anunță o creștere a vânzărilor pentru prima dată de la debutul crizei semiconductorilor Webpress, 8 noiembrie 2022 Constructorul auto Stellantis își continuă evoluția foarte bună din acest an, din punct de vedere financiar, în condițiile dificile ale pieței, care au adus numeroase opriri ale producției. Stellantis spune că recepția de semiconductori s-a îmbunătățit, lucru care a condus la o creștere a livrărilor. Mărcile grupului Stellantis au reușit să obțină în trimestrul al treilea al acestui an vânzări nete de 42,1 miliarde de euro, în creștere cu 29% față de trimestrul similar din 2021, cu ajutorul creșterii volumelor vândute, la care s-au adăugat un efect pozitiv al prețurilor și cel al cursurilor de schimb favorabile. Vânzările de automobile ale Stellantis în intervalul iulie – septembrie au însumat 1,28 milioane de unități, un avans de 13%, respectiv 160.000 de vehicule în plus, fiind semnalată o îmbunătățire a furnizării de semiconductori, față de anul trecut. De asemenea, vânzările de vehicule electrice au crescut și mai mult, cu 41% față de anul trecut, la 68.000 de unități. „Impulsionați de răspunsul entuziast la Zilele Dodge și Jeep EV din această vară și de creșterea cu 41% a vânzărilor noastre globale de BEV în comparație cu T3 2021, executăm strategia de electrificare a planului nostru Dare Forward 2030 într-un ritm accelerat pentru a satisface cererea mare de vehicule electrice. Vă așteptăm cu nerăbdare la CES 2023, care va avea loc în ianuarie la Las Vegas și care va fi o oportunitate de a dezvălui conceptul Ram 1500 Revolution BEV”, a declarat Richard Palmer, director financiar al Stellantis. După nouă luni, Stellantis raportează deocamdată un volum total în scădere, cu 4,36 milioane de vehicule vândute, față de 4,45 milioane în urmă cu un an, însă declinul s-a micșorat la numai 2% și ar putea să se apropie de zero până la sfârșitul anului. Veniturile companiei au crescut în primele trei trimestre la 130 de miliarde de euro, cu 21% mai mari decât în 2021. Compania susține că menține țintele pentru acest an, cu o marjă operațională de două cifre și vânzări stabile pe piețele din America de Sud și Orientul Mijlociu, cu scăderi de 8 – 12 procente în America de Nord și Europa, precum și creștere de 5 procente în Asia Pacific (inclusiv China). În Europa, Stellantis a înregistrat performanțe remarcabile în privința livrărilor, cu o creștere în trimestrul al treilea de 14%, la 538.000 de unități, precum și o creștere a veniturilor de 16%, la 13,4 miliarde euro. Auto / Moto Comunicate noi Logistica / Transport
Dacia a aunțat prețul pentru Jogger Hybrid – 23.750 de euro preț de pornire 4 ianuarie 2023 Dacia a anunțat prețurile primei sale hibride. Varianta cu sistem hibrid de propulsie a modelului Jogger are, în România, un preț de bază de 23.750 de euro, modelul devenind astfel cel mai scump din întreaga gamă. Producătorul român Automobile Dacia, parte a grupului Renault, a dat publicității prețurile modelului Jogger… Citește mai mult
Dorin Iacob: „SRI să facă podcast-uri, dar să se uite și în ograda lor” 17 decembrie 2021 „A fost un material simpatic pentru tinerii care vor să se ducă să lucreze acolo. Problema este reacția critică. SRI are o imagine, în continuare, care creează suspiciuni. Să continue să facă podcasturi, dar să se uite și în curtea lor. Sunt oameni din SRI care impiedică să se facă… Citește mai mult
Mihai Tudose „spune din casă” şi povesteşte cum i-a oferit lui Ciolacu o pisică, iar premierul curăţă litiera animalului 11 mai 2024 „Domnul Ciolacu chiar îşi dorea o pisică. E am pisici acasă. Şi-a dorit o pisică. La o discuţie înainte de tot spunea ”Îmi iau, îmi iau, îmi iau pisică, îmi iau, îmi iau”. Şi la o discuţie înainte de Crăciunul anului trecut a venit din nou vorba de ”Dar… Citește mai mult