Noi sancțiuni din partea UE – Statele membre sprijină adoptarea noilor măsuri Webpress, 12 noiembrie 2022 Se preconizează că măsurile punitive vor afecta 31 de persoane şi entităţi, printre care înalţi oficiali ai poliţiei şi ai forţei paramilitare Basij. Persoanelor vizate li se va interzice să călătorească în UE, iar activele le vor fi îngheţate. Reprezentanţii permanenţi ai statelor membre au adoptat vineri în unanimitate aceste planurile, au declarat surse diplomatice. Confirmarea finală va veni luni din partea miniştrilor de externe ai statelor membre. Este a treia oară în ultimele săptămâni când UE impune măsuri punitive Iranului. Pe 17 octombrie, UE a adoptat sancţiuni împotriva Teheranului pentru reprimarea protestatarilor. Un număr de 11 persoane şi patru entităţi au fost sancţionate atunci, inclusiv doi membri ai poliţiei moravurilor şi ministrul informaţiilor şi comunicaţiilor. Pe 20 octombrie, UE a adoptat măsuri suplimentare la adresa Iranului pentru furnizarea de drone Rusiei care ar fi fost folosite în atacuri împotriva infrastructurii critice ucrainene. Aceste sancţiuni se adaugă măsurilor punitive adoptate anterior de UE. UE a impus în mod repetat sancţiuni Iranului după ce ONU a început, în 2006, să adopte rezoluţii prin care cere Teheranului să oprească îmbogăţirea uraniului în scopul proliferării nucleare. Au fost aplicate, de asemenea, o serie de măsuri economice şi financiare, inclusiv restricţii privind comerţul şi transportul, precum şi îngheţarea activelor celor mai importante bănci iraniene. În prezent, 97 de persoane şi opt entităţi sunt afectate de interdicţiile de călătorie şi de îngheţarea activelor pe motivul „încălcării grave a drepturilor omului în Iran”, potrivit unui comunicat de presă al Consiliului European. Comunicate noi Stiri
Stiri Strategii Politice în Criza Guvernamentală: Paul Stănescu și Viitorul PSD în Contextul Colaborării cu AUR 22 iunie 2026 Declarațiile lui Paul Stănescu despre Sorin Grindeanu și AUR deschid noi perspective pentru PSD, în contextul crizei politice din România. Citește mai mult
Stiri Impactul Dezinformării în Era Digitală: Studiul Cazului Videoclipului cu Ambulanța și Inteligența Artificială 10 august 2026 Articolul analizează impactul dezinformării pe rețelele sociale, folosind cazul videoclipului cu ambulanța care „fură copii” pentru a ilustra provocările actuale. Citește mai mult
Stiri Schimbările în Educația Românească din Ucraina: O Nouă Eră pentru Liceele Românești din Cernăuți 23 octombrie 2026 Modificările recente în legislația educațională din Ucraina oferă o nouă direcție pentru liceele românești din Cernăuți, asigurând protecția drepturilor minorităților. Citește mai mult