Zelenski impune Rusiei condiții de pace. Liderul ucrainean cere puterilor lumii să-i susțină planul Webpress, 15 noiembrie 2022 „Ucraina a fost întotdeauna un lider în eforturile de menținere a păcii și lumea a văzut asta. Dacă Rusia spune că vrea să pună capăt acestui război, să demonstreze acest lucru prin acțiuni. Nu vom permite Rusiei să aștepte, să-și consolideze forțele și apoi să înceapă o nouă serie de teroare și destabilizare globală. Nu va exista Minsk-3, pe care Rusia îl va încălca imediat după acord”, a transmis Zelenski pe Facebook, după participarea la summit. Liderul de la Kiev a prezentat soluțiile care pot fi implementate pentru a garanta cu adevărat pacea. Cele zece propuneri ale Ucrainei: 1) Securitate nucleară – Rusia trebuie să-şi retragă imediat trupele de la centrala nucleară din Zaporojie, care să fie plasată sub controlul AIEA şi al personalului ucrainean; 2) Securitate alimentară: Prelungirea acordului privind exportul de cereale ucrainene şi extinderea acestuia pentru ca nave cu alimente să poată pleca şi din porturile din Nikolaev şi Olvia. De asemenea, Ucraina solicită tuturor ţărilor să se alăture iniţiativei Grain From Ukraine – asistenţă alimentară pentru cei mai săraci. Prima nava Nord Vind urmează să plece în Etiopia cu 27.000 de tone de grâu; 3) Securitate energetică. Zelenski a cerut accelerarea furnizării de sisteme de apărare antiaeriană şi de apărare antirachetă pentru ca Ucraina să se poată apăra împotriva noilor atacuri ruseşti asupra infrastructurii energetice. Kievul propune trimiterea unei misiuni ONU pentru inspectarea infrastructurii energetice critice a Ucrainei în vederea evaluării daunelor şi a nevoilor de reconstrucţie şi pentru a preveni distrugerea lor în continuare. Volodimir Zelenski a cerut, de asemenea, o limitare a preţului la resursele energetice ruseşti. 4) Eliberarea tuturor prizonierilor şi a celor deportaţi în Rusia. Ucraina propune eliberarea prizonierilor după formula „toţi pentru toţi”; 5) Punerea în aplicare a Cartei ONU şi restabilirea integrităţii teritoriale a Ucrainei şi a ordinii mondiale; 6) Retragerea trupelor ruse şi încetarea ostilităţilor. Rusia trebuie să-şi retragă toate trupele şi formaţiunile armate de pe teritoriul Ucrainei, iar Kievul să poată prelua controlul asupra tuturor secţiunilor graniţei sale de stat cu Federaţia Rusă. 7) Justiţie. Întreaga lume trebuie să recunoască un tribunal special instituit pentru crima de agresiune rusă împotriva Ucrainei şi crearea unui mecanism internaţional care să compenseze toate pierderile cauzate de război; 8) Ecocid, nevoia de protecţie imediată a naturii. Ucraina are nevoie de ajutor pentru deminare, fonduri şi tehnologii pentru restabilirea instalaţiilor de tratare a apei; 9) Prevenirea escaladării. Ucraina are nevoie de garanţii de securitate, proiectul lor Kyiv Security Compact fiind deja prezentat de Kiev. 10) Stabilirea sfârşitului războiului. „Când toate măsurile antirăzboi vor fi implementate, când securitatea şi justiţia vor începe să fie restabilite, părţile trebuie să semneze un document care să stabilească sfârşitul războiului”, a spus Zelenski. Comunicate noi Stiri
România este a patra mare forță de muncă din industria auto europeană și în topul producției de automobile, dar are cea mai mică productivitate pe angajat 18 noiembrie 2022 Producția de automobile din Europa a scăzut în mod sistematic în ultimii cinci ani, chiar înainte de declanșarea pandemiei de coronavirus, astfel că impactul acestei crize și a celei de semiconductori au adâncit un declin al acestei industrii. Un raport indică locul și impactul acestui declin asupra industriei auto din… Citește mai mult
Dacia anunță că a vândut 5.000 de mașini electrice Spring în România 12 aprilie 2022 Dacia a anunțat astăzi că a fost vândut modelul Dacia Spring cu numărul 5.000 în România. Mașina electrică este produsă în China în parteneriat cu producătorul Dongfeng. Un client din București a devenit posesorul celui de-al 5.000-lea vehicul Dacia Spring vândut pe piaţa din România. Autoturismul, de culoare Lightning Silver,… Citește mai mult
„Nechezolul”, înlocuitorul cafelei în perioada comunistă, era mult mai sănătos decât cafeaua – Care erau principalele ingrediente 3 septembrie 2023 Acest articol explorează ingredientele din care era făcut nechezolul și argumentează de ce acesta ar putea fi chiar mai sănătos decât cafeaua pe care o consumăm astăzi.Nechizolul era adesea făcut dintr-un amestec de cereale prăjite, cum ar fi orzul și secară, și uneori chiar și cicoare. Aceste ingrediente erau prăjite… Citește mai mult