Germania amână plafonarea prețurilor la gaze și energie electrică Webpress, 15 noiembrie 2022 „Din cauza complexităţii proiectului şi a necesarelor consultări cu Uniunea Europeană, nu va fi probabil posibil ca reglementarea să fie supusă atenţiei Cabinetului, la reuniunea din această săptămână”, a explicat oficialul, potrivit Reuters. Acesta a adăugat că obiectivul este ca întregul proiect să fie supus spre aprobare Camerei superioare a Parlamentului german – Bundesrat – la începutul lunii decembrie. Cancelarul Olaf Scholz anunţase în septembrie deblocarea a 200 de miliarde de euro pentru plafonarea preţurilor la energie, în ideea de a veni în sprjinul consumatorilor în contextul inflaţiei, care nu încetează să crească după invadarea Ucrainei de către Rusia. Conform planurilor, care vor fi finanțate prin noi împrumuturi, Guvernul de la Berlin va introduce o frână de urgență la prețurile la gaze și electricitate și, de asemenea, va renunța la intenția anterioară de a introduce o taxă pe gaze care urma să fie plătită de consumatori, în ideea de a evita noi majorări de preţuri. Potrivit datelor transmise săptămâna trecută de Reuters, Germania va cheltui 83,3 miliarde de euro, sau 42% din schema de protecţie lansată în septembrie, pentru a finanţa plafonarea preţurilor la gaze şi electricitate, într-o încercare de a-şi proteja economia. Conform unui proiect de document consultat de Reuters la începutul acestei luni, Germania va introduce o plafonare a preţului electricităţii pentru gospodării şi consumatorii industriali, ca parte a măsurilor menite să ajute cea mai mare economie europeană să facă faţă crizei energetice. Comunicate noi Stiri
Următoarea oprire: Pământ? NASA amână din nou revenirea capsulei Starliner pe Terra 23 iunie 2024 Capsula Starliner Lansare: 5 iunie 2024 Echipaj: Astronauții NASA Butch Wilmore și Suni Williams Probleme tehnice: Scurgeri de heliu, defecțiuni ale propulsoarelor Amânări: 14 iunie (data inițială de revenire pe Pământ) 26 iunie (prima amânare) Dată nespecificată (a doua amânare) NASA nu a stabilit o nouă dată de întoarcere pe… Citește mai mult
Stiri Vremea rece și ploile de toamnă: O analiză detaliată a schimbărilor meteorologice din România 20 septembrie 2026 ANM anunță o răcire accentuată a vremii, cu ploi și vânt puternic. Analizăm implicațiile acestor schimbări meteorologice asupra României. Citește mai mult
Stiri Giorgia Meloni și Donald Trump: O dispută simbolică între naționalism și relațiile internaționale 20 iunie 2026 Disputa dintre Giorgia Meloni și Donald Trump reflectă tensiunile naționaliste din politica internațională contemporană, având implicații profunde pentru relațiile dintre Italia și SUA. Citește mai mult