Kevin Spacey, inculpat pentru noi agresiuni sexuale asupra unor bărbați Webpress, 16 noiembrie 2022 „CPS a autorizat acuzaţii penale suplimentare împotriva lui Kevin Spacey, în vârstă de 63 de ani, pentru mai multe agresiuni sexuale asupra unui bărbat între 2001 şi 2004”, a anunţat într-un comunicat miercuri Parchetul Coroanei (Crown Prosecution Service – CPS), potrivit AFP, citată de Agerpres. Spacey este acuzat, de asemenea, că a forţat persoana respectivă „să se angajeze într-un raport sexual neconsensual”, potrvit unei anchete în curs a poliţiei.Starul, de două ori recompensat cu premiu Oscar (pentru „American Beauty” şi „Usual Suspects”) este deja urmărit penal în Marea Britanie pentru patru agresiuni sexuale asupra a trei bărbaţi între martie 2005 şi aprilie 2013, când era director al unui teatru londonez.El a pledat nevinovat la o audiere preliminară din iulie cu privire la aceste fapte. Procesul ar trebui să aibă loc în iunie 2023.Acuzaţiile la adresa sa fuseseră formulate în toiul mişcării #MeToo şi al „scandalului Weinstein”, după numele producătorului de film american vizat de numeroase acuzaţii de hărţuire şi agresiune sexuală, dezvăluite în toamna lui 2017.Acestea au avut consecinţe grele asupra carierei lui Spacey, actorul fiind scos din distribuţia serialul de succes „House of Cards” în care juca personajul principal.În octombrie anul trecut, Kevin Spacey a fost găsit nevinovat la acuzaţia de atingeri cu caracter sexual de către un tribunal civil din New York. Tot în SUA, actorul a scpăat și de acuzația de atentat la pudoare şi de agresiune sexuală asupra unui tânăr de 18 ani, după ce victima și-a retras plângerea. Comunicate noi Stiri
Falimentul Euroins este și oficial. Retragerea licenței a fost publicată în Monitorul Oficial. De unde își pot recupera banii cei păgubiți 21 martie 2023 Decizia Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) numărul 262/2023, privind retragerea autorizaţiei de funcţionare a societăţii Euroins România, a fost publicată în Monitorul Oficial numărul 233/2023, astfel că din acest moment pot fi depuse cererile de despăgubire la Fondul de Garantare a Asiguraţilor (FGA). ASF a decis să ridice licenţa societăţii… Citește mai mult
Stiri Controversa Finanțării ONG-urilor: Analiza Proiectului de Lege pentru Publicarea Identității Donatorilor 21 mai 2026 Controversă în jurul unui proiect de lege ce obligă ONG-urile să publice identitatea donatorilor. Analizăm impactul și implicațiile acestuia. Citește mai mult
Stiri Stabilitatea financiară a României: O analiză detaliată a planului de finanțare pentru 2026 10 iulie 2026 România își asigură finanțarea pentru 2026, cu un accent pe menținerea ratingului de credit și diversificarea surselor de finanțare. Citește mai mult