Sărbătoare 7 ianuarie – Cruce cu roșu în calendarul ortodox – Zi de o importanță covârșitoare Webpress, 7 ianuarie 2022 OrtodoxeSoborul Sf. Proroc Ioan Botezătorul (Dezlegare la peşte) Greco-catoliceSf. Pf. Ioan Botezătorul. Sf. Nichita de Remesiana, Apostolul daco-romanilor Romano-catoliceSs. Raymund de Penyafort, pr.; Lucian din Antiohia, pr. m. Soborul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul Domnului are loc a doua zi după Bobotează, la 7 ianuarie, potrivit obiceiului ca după marile praznice împărăteşti să fie cinstite şi persoanele care au luat parte la evenimente. Sfântul Ioan Botezătorul, „glasul celui ce strigă în pustie”, aşa cum spune Sfântul Proroc Isaia, cel mai mare om născut din femeie – „Între cei născuţi din femei, nimeni nu este mai mare decât Ioan” (Luca 7; 28) – este prăznuit ca cel care s-a învrednicit să-L boteze pe Fiul lui Dumnezeu. Sfântul Proroc Ioan Botezătorul a fost fiul preotului Zaharia, cel omorât de trupele lui Irod între templu şi altar, când s-a făcut şi acea cumplită ucidere a celor 14.000 de prunci, şi al Elisabetei. A dus din tinereţe o viaţă ascetică (purta o haină confecţionată din păr de cămilă şi se hrănea cu lăcuste şi miere sălbatică), retrăgându-se în deşertul Bethabara. Înainte de a se face cunoscut Mântuitorul Hristos, Sfântul Proroc Ioan a început să propovăduiască şi să boteze, vestind venirea lui Mesia, fapt pentru care este numit Înaintemergător. Sfântul Evanghelist Marcu spune că: „Ieşeau la el tot ţinutul Iudeii şi toţi cei din Ierusalim şi se botezau de către el, în râul Iordan, mărturisindu-şi păcatele” (Marcu 1, 5). Iudeilor care veneau la Sfântul Ioan în pustiul Iordanului le spunea că trebuie să facă roade de pocăinţă şi dintre acestea de neapărată nevoie erau faptele de milostenie, adică iubirea pentru aproapele să fie rodnică. Îl întrebau mulţimile care veneau la dânsul: „Ce să facem deci”? (Luca 3, 10). Şi Sfântul Proroc Ioan le zicea: „Cel ce are două haine să dea celui ce nu are şi cel ce are bucate să facă asemenea” (Luca 3, 11). Cărturarii şi fariseii, care se arătau a fi descendenţi ai patriarhilor, erau mustraţi: „Pui de vipere, cine v-a arătat să fugiţi de mânia ce va să fie? Faceţi, dar, roade vrednice de pocăinţă şi nu începeţi a zice în voi înşivă: Avem tată pe Avraam, căci vă spun că Dumnezeu poate şi din pietrele acestea să ridice fii lui Avraam” (Luca 3, 7-8). La Sfântul Ioan Botezătorul a venit Însuşi Fiul lui Dumnezeu, ca să fie botezat cu acest botez al pocăinţei, iar Sfântul Ioan, văzându-L, a spus: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii. Acesta este despre Care eu am zis: După mine vine un bărbat, Care a fost înainte de mine, fiindcă mai înainte de mine era, şi eu nu-L ştiam; dar ca să fie arătat lui Israel, de aceea am venit eu, botezând cu apă” (Ioan 1, 29-31). După ieşirea la propovăduire a lui Iisus Hristos, Sfântul Ioan s-a retras în Galileea, şi de acolo vorbea depre Mesia că este Hristos. Din Galileea mustra fărădelegile regelui Iudeii, Irod Antipa, care trăia cu soţia fratelui său, Irodiada. Pentru faptul că aducea în faţa ochilor mulţimii faptele cele rele ale cârmuitorilor ei, Sfântul Ioan a fost încarcerat şi omorât, la cererea Irodiadei şi a fiicei acesteia, Salomeea. Pentru prăznuirea Sfântului Ioan Botezătorul, Biserica a fixat mai multe sărbători: zămislirea (23 septembrie), ca botezător (7 ianuarie), ziua naşterii (24 iunie) şi ziua morţii sale (29 august). (surse: vol. „Vieţile Sfinţilor”) Comunicate noi Institutii publice Politica Stiri
Nicolae Ciucă, mesaj în memoria Victimelor Comunismului: „Datorită lor trăim astăzi într-o societate democratică” 21 decembrie 2021 „Să ne gândim astăzi, cu tot respectul cuvenit, la toți cei care au pus umărul, cu mult curaj și asumare, mulți dintre ei cu prețul vieții, la înlăturarea dictaturii totalitare în România. Locul lor în istorie este printre eroi. Datorită lor trăim astăzi într-o societate democratică la care românii au… Citește mai mult
Stiri Criza politică din România: Apelul lui Ilie Bolojan și implicațiile unei moțiuni de cenzură 11 iunie 2026 Ilie Bolojan avertizează asupra responsabilității politice în contextul crizei guvernamentale recente, provocând o reflecție asupra stabilității României. Citește mai mult
Un om a mușcat un câine într-o comună din Olt – Imaginile cu gestul neobișnuit au ajuns pe internet 31 octombrie 2023 Caz revoltător într-o comună din Olt. Un bărbat de 34 de ani s-a filmat în timp ce își mușca unul dintre câini, iar imaginile au ajuns pe rețelele de socializare. Ulterior, polițiștii s-au sesizat și au făcut mai multe controale la casa agresorului unde au găsit opt câini într-o stare… Citește mai mult