Gabriela Firea, semnal de alarmă: În România, anul trecut, au fost înregistrate peste 1.300 de cazuri de abuz sexual asupra copiilor Webpress, 18 noiembrie 2022 „Când vorbim despre copii, nimic nu este mai revoltător decât situațiile de abuz sexual și exploatare sexuală în care sunt implicați și minori. Fiecare caz de care aflu îmi dă fiori! La nivelul Europei, astăzi marcăm Ziua privind protecția copiilor împotriva acestor atrocități. Și, chiar dacă ni se par greu de cuprins în cuvinte și în gânduri, realitatea este terifiantă pentru că astfel de grozăvii există. Noi, autoritățile, avem responsabilitatea nu doar să facem ceva pentru victimele acestor abuzuri, ci și pentru prevenirea și combaterea acestor fenomene. În România, anul trecut, au fost înregistrate peste 1.300 de cazuri de abuz sexual asupra copiilor, jumătate dintre ele, mai exact 554, s-au petrecut în familie! 57 de copii chiar au fost exploatați sexual. Am avut cazuri când au fost implicați copii de 2-3 anișori ceea ce mi se pare terifiant. Cele mai multe cazuri, aproape 800, au implicat copii între 14 și 17 ani. Îngrozitoare drame! Iar pentru ca ele să nu mai apară, trebuie să găsim puterea să vorbim despre acest fenomen, să găsim soluții să-l stopăm și mecanisme să-i sprijinim pe copiii care ne cer ajutorul, pentru că au trecut prin astfel de tragedii sau se simt în pericol. La începutul anului, am lansat numărul unic de urgență pentru copii 119, care a reprezentat o premieră la nivel național. Pentru prima dată, avem un singur canal unde pot fi anunțate cazurile de abuz, neglijare, exploatare și orice altă formă de violență asupra copiilor. Până la începutul lunii noiembrie, fuseseră înregistrate peste 92.000 de apeluri, evident nu toate pentru cazuri atât de grave sau pentru situații limită. Este important ca acești copii sau apropiații lor să știe unde să semnaleze orice problemă și să ceară ajutor, chiar dacă e vorba doar de suspiciuni sau, uneori, de alarme false. Multe dintre cazurile grave, semnalate și în spațiul public, au ajuns în atenția noastră în urma unor apeluri la Numărul Unic 119!”, a scris Gabriela Firea pe pagina sa de Facebook. Comunicate noi Stiri Gabriela Firea
Stiri Pensionara condamnată în Rusia: O privire asupra justiției și a implicării în conflictul ucrainean 26 august 2026 Cazul Svetlanei Loy, condamnată la 15 ani de închisoare în Rusia pentru sprijinul acordat armatei ucrainene, ridică întrebări despre justiția și identitatea națională în contextul războiului. Citește mai mult
Accident grav la Cluj – Cinci răniți, printre care și un copil, în urma unui accident între un TIR și un autoturism 28 noiembrie 2021 „Intervenţie cu descarcerare în urma unui accident rutier produs pe raza localităţii Căpuşu Mare. Două autospeciale cu modul de descarcerare, trei echipaje SMURD şi unul SAJ au acţionat pentru gestionarea unei situaţii de urgenţă rezultată în urma unui accident rutier produs pe raza localităţii Căpuşu Mare. Solicitarea pentru intervenţia pompierilor… Citește mai mult
Stiri Reflecții asupra mesajului Patriarhului Daniel la începutul anului universitar: O binecuvântare pentru viitorul tinerilor 24 septembrie 2026 Mesajul Patriarhului Daniel la începutul anului universitar 2026-2027 subliniază importanța educației integrate și responsabilitățile comunității în formarea tinerilor. Citește mai mult