Ședință de urgență la Bruxelles. Butoiul de pulbere al Balcanilor, Serbia-Kosovo, la un pas de explozie Webpress, 21 noiembrie 2022 „Nu se întâmplă nimic care să încalce securitatea sârbilor, dar atmosfera este atât de tensionată și inflamabilă, încât dacă cineva ar aprinde un chibrit, s-ar produce o explozie. Singurul lucru despre care vor să vorbească este normalizarea completă a relațiilor, iar asta înseamnă practic recunoaștere”, a spus Vucevic, potrivit presei sârbești. „Dacă președintele Serbiei va ordona, armata va lua toate măsurile pentru a-i proteja pe sârbii din Kosovo și Metohija”, a mai precizat oficialul sârb. Ministrul Apărării consideră că negocierile, oricât de lungi și epuizante ar fi, sunt o soluție mai bună decât conflictul. „Toate opțiunile sunt luate în considerare, dar (…) nimănui nu cred că îi plac conflictele”. Tensiunile în zonă s-au reaprins după ce guvernul kosovar a decis să-i oblige pe minoritarii sârbi să-şi schimbe vechile plăcuţe de înmatriculare de înmatriculare auto. Anunțul a fost întâmpinat cu o rezistenţă puternică şi uneori violentă anul acesta de către sârbii care trăiesc în nordul Kosovo.Principalii susţinători ai Kosovo, Statele Unite şi Uniunea Europeană, i-au cerut public premierului Albin Kurti să amâne implementarea acestei reguli timp de zece luni şi să evite tensiunile etnice, dar guvernul kosovar a refuzat să declaleze termenul limită, stabilit pentru 1 noiembriele-a dat etnicilor sârbi termen de 60 de zile, începând cu 1 septembrie, pentru a-şi monta noile plăcuţe de înmatriculare.Priștina a anunțat că există aproximativ 10.000 de şoferi care trebuie să-şi schimbe vechile înmatriculări de autoturisme care datează dinainte de 1999, când Kosovo era încă o provincie a Serbiei. Comunicate noi Stiri
Dieta de urgență: Iată cum poți slabi instant 3 kilograme! 27 noiembrie 2022 Dieta de urgenta. Acest regim alimentar te va ajuta sa pierzi cateva kilograme in doar 5 zile. Da, este posibil ca la finalul acestei diete sa fii mai usoara cu 3 kilograme. Exista o singura conditie: sa respecti regulile regimului. Adica sub nicio forma sa nu te gandesti sa trisezi…. Citește mai mult
Horoscop 18 septembrie 2023. Vărsătorii se pot bucura de mai multă atenție din partea unui întreg grup, cel mai probabil cel de la serviciu 17 septembrie 2023 Horoscop 18 septembrie 2023. Citește horoscopul de azi pentru zodia ta. Pe libertatea găsești Horoscop zilnic cu previziuni în dragoste, bani sau sănătate. Află ce îți rezervă astrele pentru ziua de azi. Horoscop Berbec – 18 septembrie 2023: Ai nevoie de echilibru, ca să te poți ocupa de problemele cu… Citește mai mult
Trenul nuclear și submarinul Apocalipsei, în drum spre Ucraina – Reacția pregătită de SUA în cazul în care Rusia detonează o armă NUCLEARĂ 4 octombrie 2022 Unii experți sunt de părere că un astfel de atac nu este exclus iar oficialii de la Washington au luat în considerare posibilitate ca Rusia să utilizeze arme atomice în Ucraina încă de la începutul invaziei. „Noi luăm foarte în serios aceste amenințări şi le-am luat încă de la începutul… Citește mai mult