Sfârşitul unui MISTER din lumea literară! Un PIRAT de manuscrise a fost arestat de FBI Webpress, 7 ianuarie 2022 Prezentat joi în faţa unui tribunal din New York, la o zi după arestarea sa pe aeroportul JFK, Filippo Bernardini, un italian în vârstă de 29 de ani, a fost inculpat pentru fraudă electronică şi uzurpare de identitate în formă agravată, infracţiuni pasibile de o pedeapsă cu închisoarea de 22 de ani. A fost stabilită o cauţiune de 300.000 de dolari, ”care va fi garantată cu bunurile sale” şi a fost plasat în ”detenţie la domiciliu” cu ”interdicţie de circulaţie”, a precizat pentru AFP un purtător de cuvânt al procurorului federal din Manhattan. Angajat la Simon & Schuster din Londra, Bernardini este bănuit că a primit de-a lungul anilor ”sute de manuscrise care nu fuseseră încă publicate” câteodată de la autori cunoscuţi sau de la reprezentanţii acestora, pe care îi contacta de pe adrese electronice false ale unor responsabili ai editurilor sau agenţi literari, detaliază actul de inculpare publicat de justiţia americană. În 2019, scriitoarea Margaret Atwood a fost una dintre victime, a precizat agentul acesteia, fiind vizat manuscrisul mult aşteptatei continuări la ”The Handmaid’s Tale”, ”The Testaments”. Potrivit unei anchete a New York Times de la finalul lui 2020, alţi autori, acum ar fi Sally Rooney, Ian McEwan sau actorul Ethan Hawke ar fi fost de asemenea vizaţi. Potrivit justiţiei americane, un câştigător al premiului Pulitzer i-a trimis ”manuscrisul spre publicare”, crezând că îl trimite editorului său. Motivaţiile faptelor lui Filippo Bernardini sunt în continuare neclare. Editura Simon & Schuster a anunţat că şi-a ”suspendat” angajatul ”în aşteptarea unor informaţii ample în acest caz”, precizând că este ”şocată şi terifiată” de acţiunile suspectului Comunicate noi Institutii publice Politica Stiri
Stiri Rogobete solicită demisia lui Bolojan: Impactul asupra siguranței naționale 25 iulie 2026 Rogobete cere demisia premierului Bolojan, acuzând măsurile guvernamentale de slăbire a sistemului de sănătate, un pilon esențial al siguranței naționale. Citește mai mult
Iohannis va participa la Adunarea Generală a ONU. Discuții cruciale privind războiul din Ucraina 16 septembrie 2023 Potrivit sursei citate, tema centrală a actualei sesiuni a Adunării Generale este „Reconstruirea încrederii şi relansarea solidarităţii globale: accelerarea acţiunii privind Agenda 2030 şi Obiectivele sale de Dezvoltare Durabilă în scopul păcii, prosperităţii, progresului şi sustenabilităţii pentru toţi”. În cadrul intervenţiei naţionale pe care o va susţine în plenul Adunării… Citește mai mult
Stiri George Simion și Călin Georgescu: În spatele acuzațiilor și al politicii românești 21 octombrie 2026 George Simion și Călin Georgescu se află în centrul unei controverse politice majore, cu implicații profunde asupra peisajului românesc. Citește mai mult