Fabrica VW de mașini electrice a doborât recordul de mașini produse Webpress, 24 noiembrie 2022 Volkswagen pare a fi depășit criza de semiconductori și a început să producă autovehicule electrice la capacitate maximă pentru a onora listele de comenzi foarte lungi, care au împins termenele de livrare la peste șase luni. Potrivit unui anunț al companiei, în a doua săptămână din luna noiembrie, uzina de electrice din Zwickau a atins un record istoric de producție. Muncitorii din fabrica grupului Volkswagen din Zwickau, din landul Saxonia, au reușit să doboare recordul de producție al uzinei, care data din 2016. În săptămâna 7 – 11 noiembrie, fabrica a scos de pe liniile de producție 7.100 de automobile, cu 300 mai multe decât reușise în urmă cu șase ani. Fiecare zi de lucru a adus în parcarea fabricii peste 1.400 de automobile, un volum care este atins cu greu în orice uzină de autovehicule din lume. „Este o performanță foarte bună a întregii echipe și un record unic, pentru că înainte de transformare, cantități atât de mari nu erau posibile din punct de vedere tehnic”, a declarat Robert Janssen, Managing Director Tehnologie și Logistică la Volkswagen Saxonia. Uzina de automobile din Zwickau, ridicată în 1990, a beneficiat de o serie de investiții majore, care au făcut posibilă asamblarea de automobile electrice. Aici sunt fabricate în total șase modele diferite, atât mașini din familia ID ale mărcii VW, cât și modele de la Audi și Cupra, de asemenea electrice. Fabrica a trecut printr-o perioadă dificilă în ultimul an, ca urmare a lipsei acute de componente electronice, prezente într-un număr foarte mare în acest tip de vehicul. Compania a fost nevoită să oprească în mai multe rânduri activitatea în fabrică, din cauza crizei de semiconductori. „Ceea ce avem nevoie sunt piese, piese, piese”, a precizat Jens Rothe, președintele Consiliului de Întreprindere al Volkswagen Saxonia. „Recordul de producție arată că, dacă situația aprovizionării o permite, forța de muncă poate livra și ea. Cererea pentru produsele noastre nu a scăzut și dorim să continuăm să conducem ofensiva electrică a grupului”. Uzina din Zwickau a produs până acum peste 300.000 de automobile electrice, din totalul de 500.000 de mașini din familia electrică ID. Auto / Moto Comunicate noi Logistica / Transport
Mai multe state au suspendat acordul din spațiul Schengen – Se reintroduc controale la frontiere 19 octombrie 2023 Mai multe state din Europa au suspendat acordul și au reintrodus controalele drastice la frontieră, de teama atacurilor teroriste. Italia a restabilit controalele la granița cu Slovenia, după ce premierul Georgia Meloni a declarat că „suspendarea Tratatului Schengen privind libera circulaţie în Europa a devenit necesară. Obiectivul măsurii este prevenirea… Citește mai mult
Aș vrea să-l contrazic pe Bruckner, dar n-am argumente! ”UN VINOVAT APROAPE PERFECT” – editorial de Cozmin Gușă 8 ianuarie 2023 Bruckner are meritul că, înainte de a deveni evident pentru majoritatea analiștilor, a explicat într-un eseu originea întâmplărilor curente ce macină existența occidentalilor. Eseul a apărut în 2020 în Franța, fiind tradus și publicat de Editura ”TREI” în România în 2021 sub titlul ”Un vinovat aproape perfect. Cum se construiește… Citește mai mult
Dieta cu aer. O nouă tendință controversată. În ce constă noua dietă 15 ianuarie 2024 Dieta cu aer ar putea fi extrem de eficientă. Cei care urmează pașii pentru o respirație corectă și o combină cu efort fizic au parte de rezultate surprinzătoare, spun antrenorii de fitness. Au apărut însă și controverse. Să slăbeşti fără regim alimentar pare imposibil spun alți specialiști.În timp ce oamenii… Citește mai mult