Sărbătoare 8 ianuarie – Zi mare în calendarul ortodox. Ce sfinți uriași sunt pomeniți chiar astăzi Webpress, 8 ianuarie 2022 Ortodoxe Sf. Cuv. Gheorghe Hozevitul; Sf. Cuv. Domnica Greco-catolice Sâmbăta după Botezul Domnului. Sf. cuv. Gheorghe Hozevitul; Sf. cuv. Domnica Romano-catolice Sf. Severin, abate Sfântul Cuvios Gheorghe a trăit în Hozeva pe la sfârşitul secolului al VI-lea şi începutul secolului al VII-lea. Numele de „Hozevitul” vine de la numele chinoviei sale, Mănăstirea Hozeva, care este săpată într-un perete de stâncă, pe locul unei străvechi aşezări monahale, situată la apus de Ierihon, pe valea pârâului Horat – Cherit – numit azi Hozeva. În preajma acestui pârâu a trăit Sfântul Prorocul Ilie, în timpul prigonirii lui de către regele Ahab. Sfântul Gheorghe s-a născut în insula Cipru din părinţi binecredincioşi, având un frate care a intrat în monahism şi care a trecut la cele veşnice în Mănăstirea Koloman, din apropierea Iordanului. După moartea părinţilor, Sfântul Gheorghe a fugit la o mănăstire din Creta a cărui stareţ era o rudă de a sa, apoi de aici s-a îndreptat la Locurile Sfinte, şi în cele din urmă a ajuns la fratele său, la Mănăstirea Koloman. Stareţul de la Koloman nu l-a primit însă în obştea mănăstirii, dar l-a încredinţat stareţului Mănăstirii Hozeva unde s-a nevoit în rugăciune şi ascultare. După o vreme, Sfântul Gheorghe a plecat de la Hozeva şi s-a îndreptat din nou spre Mănăstirea Koloman, unde a vieţuit alături de fratele său, Iraclid. Când fratele său s-a mutat la viaţa veşnică, Sfântul Gheorghe a mers iarăşi la Mănăstirea Hozeva, mănăstire pe care a mai părăsit-o o singură dată până la moartea sa, în timpul împăratului Focas (602-610), când perşii au cucerit Palestina. Mănăstirea Hozeva, care acum îi poartă numele Sfântului Gheorghe, adăposteşte moaştele sale şi pe cele ale Sfântului Ioan Iacob de la Neamţ – Hozevitul. * Sfânta Cuvioasă Domnica s-a născut în Cartagina, Africa, în timpul împăratului Teodosie cel Mare (379-395). Ajungând la Constantinopol, a fost botezată de către patriarhul Nectarie (381-397). A intrat în monahism şi a fost diaconiţă la biserica patriarhiei. A trecut la Domnul în timpul împăratului Zenon (474-491), la o vârstă înaintată. Comunicate noi Institutii publice Politica Stiri
Loto 6/49: O privire detaliată asupra jocului norocului din România și impactul său social 31 mai 2026 Pe 31 mai 2026, Loteria Română a anunțat un report de peste 5,24 milioane de euro la Loto 6/49, atrăgând atenția asupra jocurilor de noroc și impactului lor social. Citește mai mult
Nici mașinile electrice sau hibrid nu au scăpat de schema samsarilor cu datul kilometrajului înapoi 13 februarie 2023 Modificarea kilometrajului rămâne o practică comună pe piața vehiculelor second-hand, se arată într-un studiu potrivit căruia riscul de a cumpăra un vehicul cu kilometrajul manipulat este foarte mare. Tot mașinile germane sunt cele mai afectate de fraudarea kilometrajului. Fraudarea kilometrajului nu înseamnă doar costuri mari de întreținere pe viitor, ci… Citește mai mult
Alexandru Rafila: „Sistemul de sănătate din România nu a fost pregătit pentru a face față unei crize precum pandemia de Covid-19” 18 ianuarie 202231 martie 2022 În intervenția sa, ministrul Alexandru Rafila a arătat că „pandemia ne-a reamintit fragilitatea unora dintre cele mai importante sisteme create de om, sistemele de sănătate. Sistemul de sănătate din România nu a fost conceput și pregătit pentru a face față unei crize precum pandemia de Covid-19”.Pe de altă parte, principalul… Citește mai mult