Raed Arafat respinge scenariul unui BLACKOUT în România: „O să avem probleme din cauza viscolului” – KITUL pentru a rezista 3 zile în beznă Webpress, 24 noiembrie 2022 Raed Arafat respinge scenariul unui blackout în toată România „Să intre o ţară întreagă cum e România într-un black-out deodată este ceva foarte puţin probabil. Mai degrabă, dacă o să avem probleme, o să fie din cauza furtunilor de zăpadă şi viscolului şi astfel de probleme decât din cauza situaţiilor care au generat problemele acum, în Moldova şi în Ucraina, adică din cauza războiului”, a declarat Raed Arafat, joi seară, la un post TV. „Dacă probabilitatea pentru România este una foarte mică, astfel de probabilitate pentru România este mult, mult mai redusă decât ce vedem, din păcate, că se întâmplă în Republica Moldova, unde există o dependenţă mai mare pe partea de curent care provine din Ucraina. Dar totuşi, dacă se întâmplă situaţii de întrerupere de curent, care nu trebuie să fie neaparat din cauza războiului, poate să fie şi din cauza unor furtuni mari, cum am avut în 2017, zone importante, dacă nu mă înşel, la sfârşitul lui 2017, în vestul ţării şi în sudul ţării”, a adăugat șeful Departamentului pentru Situații de Urgență. „Toate infrastructurile critice esenţiale, cum ar fi spitale, diferite instituţii, trebuie să aibă deja generatoare care intră imediat când se întrerupe curentul. Deci toate spitalele au acest lucru în structura lor şi este obligatoriu să fie verificat, testat, funcţional, alimentat, ca să intre imediat în lucru. Partea cealaltă, la nivelul protecţiei civile, la nivelul DSU, noi ne-am dotat în ultimii ani cu un număr important de generatoare de capacitate foarte mare, de genul celor pe care le-am folosit în vestul ţării pentru câteva zile şi am dus zone destul de importante, alimentându-le cu curent, şi în sudul ţării, în zona Ialomiţa. Astea pot fi puse la dispoziţie imediat şi conectate la transformatoarele care alimentează anumite zone unde sunt instituţii de importanţă majoră”, a precizat Raed Arafat. Ce trebuie să facă românii în cazul unei pene majore de curent – Cum rezistă 3 zile Despre ce trebuie să facă românii dacă va fi o pană mare de curent de trei zile, Raed Arafat spune că „din păcate, pentru primele trei zile, soluţii magice nu sunt”. „Soluţiile sunt să ai cu ce să te încălzeşti, chiar cu ce să te înveleşti până se rezolvă problema, până vin autorităţile cu soluţii, cu recomandări suplimentare. Să ai lanterne, acum sunt lanterne pe led pe care poţi să le ţii pornite o durată foarte lungă, cu o baterie, să ai aşa ceva în casă. Lumânările sunt periculoase pentru că pot produce incendii, însă sisteme de iluminat pe led care merg pe baterie şi care să ţină ore sau chiar zile există şi poate că e bine să ai aşa ceva în casa de rezervă. Nu numai pentru situaţia de acum, Doamne-fereşte un cutremur, altă urgenţă. Să ai aşa ceva în casă este obligatoriu. Bineînţeles, la asta se adaugă tot ce recomandăm pe site-ul Fii pregătit în caz de diferite categorii de urgenţă pentru cele trei zile. Să ai suficientă mâncare neperisabilă, să ai apă calculată la doi litri pe zi pe persoană cel puţin, să ai medicamentele pentru persoanele care sunt bolnave cronic. Faptul că ATM-urile posibil să nu funcţioneze, este bine să ai o sumă mică să fie la dispoziţia ta ca să poţi achiziţiona lucruri de necesitate, să nu depinzi doar de card”, a explicat Raed Arafat. Comunicate noi Stiri
Stiri Decizia CCR pe Legea Integrității: Impactul asupra mandatelor politice și viitorul relațiilor PNL-USR 17 august 2026 Decizia CCR asupra Legii Integrității a stârnit reacții puternice în rândul politicienilor, ridicând întrebări despre integritatea mandatelor publice și influența ANI. Citește mai mult
Avertisment de la Kiev: Rețeaua electrică de la Cernobîl, AVARIATĂ. Generatoarele au combustibil pentru doar 48 de ore. RISC de radiații 9 martie 20229 martie 2022 „Singura rețea electrică care alimentează Centrala Nucleară de la Chornobîl și toate instalațiile sale nucleare ocupate de armata rusă este avariată. Alimentarea cu electricitate a CNPP (Centrala nucleară de la Cernobîl – n.r.) a a fost întreruptă. Fac un apel către comunitatea internațională să ceară de urgență Rusiei să înceteze… Citește mai mult
Stiri Salvează o viață, nu o geantă: Măsurile de siguranță în aviație și impactul asupra evacuărilor de urgență 16 iunie 2026 Campania IATA ‘Salvează o viață, nu o geantă’ evidențiază riscurile comportamentului pasagerilor în timpul evacuărilor de urgență și necesitatea unor măsuri stricte. Citește mai mult