Tensiuni între Turcia și SUA – Șeful Pentagonului, avertisment pentru armata lui Erdogan Webpress, 1 decembrie 2022 „Secretarul Austin a cerut dezescaladare şi a împărtăşit opoziţia puternică a Departamentului faţă de o nouă operaţiune militară turcă în Siria”, informează Reuters citând un comunicat al Pentagonului. Turcia a efectuat o serie de raiduri aeriene în nord-estul Siriei pe 20 noiembrie asupra poziţiilor luptătorilor kurzi, membri ai unor grupări pe care Ankara li consideră teroriste, iar preşedintele Recep Tayyip Erdogan şi-a reiterat săptămâna trecută intenţia de a ordona,”când va veni momentul”, o ofensivă terestră. Oficialul american a transmis, de asemenea, condoleanţe pentru victimele atacului de la Istanbul, din 13 noiembrie, care a ucis şase persoane şi a rănit peste 80. „El şi-a exprimat îngrijorarea faţă de escaladarea acţiunii în nordul Siriei şi Turcia, inclusiv recentele lovituri aeriene, dintre care unele au ameninţat direct siguranţa personalului american care colaborează cu parteneri locali din Siria pentru a învinge gruparea Stat Islamic”, se spune în comunicatul Pentagonului. Cu o zi înaintea acestei conversaţii telefonice, purtătorul de cuvânt al Pentagonului declarase că o operaţiune terestră a Turciei în Siria ar risca să compromită câştigurile luptei împotriva grupării Stat Islamic din această ţară. Comunicate noi Stiri
Stiri Creșterea prețurilor locuințelor în Europa: România în fruntea scumpirilor și implicațiile economice 3 octombrie 2026 Scumpirile locuințelor în Europa cresc semnificativ, iar România se află printre cele mai afectate țări. Analizăm cauzele, implicațiile și perspectivele experților. Citește mai mult
Vladimir Putin: Rusia ar putea lua în considerare un atac preventiv pentru a dezarma un inamic 10 decembrie 2022 Şeful statului rus a făcut această afirmaţie într-un răspuns la întrebarea unui reporter, în timpul vizitei în Kârgâzstan, în care i s-a cerut să-şi clarifice declaraţia de la începutul acestei săptămâni cu privire la utilizarea armelor nucleare. În urmă cu câteva zile Vladimir Putin avertiza că riscul unui război nuclear… Citește mai mult
Planul de înzestrare a Armatei României 2024-2033, aprobat în CSAT 12 octombrie 2023 „Schimbarea majoră a situaţiei regionale de securitate generate de postura agresivă a Federaţiei Ruse a determinat reanalizarea, reprioritizarea şi reconfigurarea programelor de înzestrare pentru dotarea şi dezvoltarea capabilităţilor militare necesare contracarării noilor ameninţări, inclusiv prin creşterea, în cadrul acestora, a achiziţiei cantităţilor de muniţii necesare pentru luptă şi pentru constituirea… Citește mai mult