Toyota a prezentat strategia pentru Europa și promite cinci vehicule electrice până în 2026 Webpress, 6 decembrie 2022 Japonezii de la Toyota au prezentat planurile companiei pentru piața europeană. Conceptul bZ deschide calea altor cinci modele electrice care vor ajunge pe piață până în 2026. Aflat în întârziere în privința dezvoltării de mașini 100% electrice, grupul japonez Toyota se grăbește să recupereze decalajul față de concurenții europeni. În cadrul forumului Toyota Kenshiki de la Bruxelles, compania a prezentat conceptul bZ și a anunțat cinci noi premiere dedicate pieței europene. Premiera europeană a conceptului bZ, venită după prezentarea acestuia la expoziția auto de la Los Angeles din noiembrie, dezvăluie viitoarele linii ale unui SUV compact care ar trebui să ajungă pe piață în 2025. Conceptul bZ are 4.538 mm lungime, plasându-l la capătul superior al segmentului compact. Versiunea de serie a acestuia va fi vândută, cel mai probabil, sub numele bZ3X. Înainte însă ca acest concept să devină vehicul destinat șoselelor europene, un alt SUV electric, de clasă mică de această dată, ar trebui să fie lansat pe piață chiar anul viitor. Cel puțin asta susține Matt Harrison, șeful Toyota Motor Europe. În acest context, Toyota își propune ca 50% din totalul vânzărilor sale din regiunea Europa – care, în cazul Toyota, include atât statele UE și EFTA cât și Turcia, Israel sau Rusia – să provină de la vehicule complet electrice până în 2030. Chiar mai interesant, oficialii Toyota estimează că, până în 2025, circa 10% din vânzările mărcii din Europa vor fi 100% electrice. Acestea vor fi completate de hibride în procent de 80%. Rezultă că în trei ani doar 10% dintre clienții mărcii vor mai opta pentru vehicule dotate strict cu motoare termice. Auto / Moto Comunicate noi Logistica / Transport
Sărbătoare 23 decembrie. Mari sfinți ai ortodoxiei sunt cinstiți de credincioși 23 decembrie 2022 OrtodoxeSfinţii 10 Mucenici din Creta; Sf. Ier. Pavel, arhiepiscopul Neocezareei Greco-catoliceCei 10 Sf. m din Creta Romano-catoliceSf. Ioan de Kety, pr. Sfinţii 10 Mucenici din Creta sunt pomeniţi în calendarul creştin ortodox în ziua de 23 decembrie. Aceştia au fost omorâţi în timpul persecuţiilor împotriva creştinilor, în insula Creta, în… Citește mai mult
FOTO | Accident teribil în Buzău. Două persoane au murit după ce mașina în care se aflau a intrat într-un camion 23 februarie 2022 Potrivit ISU Buzău, în accident au fost implicate un camion și un autoturism. Echipajele de intervenție au găsit la fața locului două victime încarcerate în interiorul mașinii. Acestea au fost extrase de pompieri. Una dintre victime, o femeie, prezenta leziuni incompatibile cu viața, iar cea de-a doua victimă, un bărbat,… Citește mai mult
Jurnalistă din Rusia, violată în Ucraina de un grup condus de nepotul lui Ramzan Kadîrov. Femeia, atacată în restaurantul unde lua cina 31 ianuarie 202331 ianuarie 2023 Olga Zenkova, prezentatoare la televiziunea rusă NTV, a fost trimisă în Ucraina pentru a realiza un reportaj în Melitopol, oraș invadat. Femeia se afla într-un restaurant din oraș unde lua cina împreună cu cameramanul. Hasan Ibrahimov, nepotul lui Ramzan Kadîrov, a intrat în local în fruntea unui grup de combatanți… Citește mai mult