Despăgubirile primite de o femeie din Iași, după ce și-a rupt mâna în autobuz în urma unei frâne bruşte Webpress, 6 decembrie 20226 decembrie 2022 O femeie din Iași a primit despăgubiri de 10.000 de euro, după ce și-a rupt mână din cauza unei frâne bruște a autobuzului apartinând Companiei de Transport Public din oraș. Femeia a cerut despăgubiri materiale de 8.700 lei, dar și 300.000 de lei ca daune morale, adică peste 62.000 de euro, însă instanța a decis să primească despăgubiri de 10.000 de euro, conform Ziarul de Iași. Compania nu va fi afectată, banii urmând să fie dați de compania de asigurări. Femaia a suferit accidentul în 2019, având nevoie de aproape trei luni de îngrijiri medicale și de recuperare funcțională. „Daunele morale trebuie acordate într-un cuantum care să nu le deturneze de la scopul prevăzut de lege, spre a nu deveni astfel un folos material injust, fără justificare cauzală în prejudiciul suferit şi consecinţele acestuia. Ca atare, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporţionalitate cu dauna suferită, în scopul asigurării unei juste compensaţii a suferinţelor pe care le-au îndurat sau eventual mai trebuie să le îndure terţele persoane păgubite”, au precizat magistrații Judecătoriei. Compania de asigurări a făcut apel, iar următoarea decizie urmează să fie luată în luna ianuarie 2023. Administratie publica Comunicate noi Institutii publice Logistica / Transport Monden / Lifestyle Stiri
Stiri Rețineri masive în Rusia: Proteste împotriva excluderii partidului anti-război Yabloko 17 august 2026 Reținerile masive ale susținătorilor partidului Yabloko în Rusia reflectă o atmosferă de represiune politică și curajul celor care se opun regimului lui Putin. Citește mai mult
Stiri România și Pakistanul: O nouă eră în educația internațională cu deschiderea unui campus universitar la Karachi 12 octombrie 2026 România și Pakistan discută deschiderea unui campus universitar în Karachi, o inițiativă care ar putea transforma educația internațională și întări relațiile bilaterale. Citește mai mult
Stiri Siegfried Mureșan: între provocările politice și angajamentele de premier 18 septembrie 2026 Siegfried Mureșan, nominalizat premier, nu ia în calcul depunerea mandatului, în ciuda provocărilor politice și a lipsei voturilor necesare. Citește mai mult