SUA se tem că Rusia ar putea mima o înțelegere cu Ucraina, pentru a-și reface forțele și a ataca din nou Webpress, 7 decembrie 2022 „Unul dintre lucrurile pe care vi le puteți imagina este că rușii încearcă să găsească o rampă de ieșire, care ar fi o falsă rampă de ieșire, adică: să avem o încetare a focului, să înghețăm lucrurile pe loc, să obținem un conflict înghețat, să nu negociem niciodată cu privire la teritoriul pe care l-au cucerit și pe care continuă să îl dețină. Odihnă, refacere, regrupare și din nou atacuri”, a declarat Antony Blinken la un eveniment organizat luni seară de Wall Street Journal. Oficialul american a explicat că o astfel de situație ar putea avea loc dacă Rusia nu reușește să „să determine poporul ucrainean să se predea”, ceea ce este posibil datorită rezistenței incredibile de care au dat dovadă ucrainenii. „Acest lucru se va termina și se va termina aproape sigur cu diplomație, cu o negociere. Dar ceea ce cred c trebuie sa urmărim este o pace dreaptă și durabilă. Nu o pace falsă”, a spus Antony Blinken. Doar aproximativ o treime din cei 300.000 de ruși chemați în serviciul militar activ au fost mobilizați pe deplin, a adăugat Antony Blinken, care a subliniat capacitățile slabe ale celor care s-au alăturat luptelor. „Au forțe care sunt abia antrenate, slab echipate, neechipate pentru iarnă, care sunt aruncate în acest amestec – și este teribil. Nu sunt, în general, unități deosebit de eficiente”, a subliniat oficialul american. Comunicate noi Stiri
Începe Postul Crăciunului – Care sunt regulile mai puțin cunoscute de credincioși 14 noiembrie 2023 Iată câteva dintre tradițiile și practicile obișnuite în timpul postului Crăciunului conform tradiției ortodoxe din România: Abținerea de la carne și produse de origine animală: Una dintre principalele reguli ale postului Crăciunului este abținerea de la consumul de carne și produse de origine animală, inclusiv ouă, lapte și produse lactate…. Citește mai mult
Stiri Sorin Grindeanu îndeamnă USR să se retragă în opoziție: O analiză a dinamicii politice actuale din România 6 iulie 2026 Sorin Grindeanu, liderul PSD, sugerează că USR ar trebui să se retragă în opoziție, reflectând tensiunile politice și nevoia de stabilitate în România. Citește mai mult
Stiri Prăbușirea Parțială a Zgârie-Norilor din New York: O Analiză Detaliată a Evenimentelor și Implicațiilor 8 iulie 2026 Evacuarea zgârie-norului din New York din cauza riscului de prăbușire parțială ridică întrebări despre siguranța clădirilor vechi și infrastructura urbană. Citește mai mult