Ucraina a declanşat operaţiunea militară specială Webpress, 7 decembrie 20227 decembrie 2022 Iată că, în felul ei, şi Ucraina a decis să schimbe strategia şi să contraatace în forţă în teritoriul considerat inamic. Declanşând o operaţiune militară specială, care vizează bazele de aprovizionare, unităţile militare şi aeroporturile de unde decolează bombardierele. De asemenea, din această operaţiune militară specială fac parte şi bazele de rachete de care dispune Federaţia Rusă. Războiul este astfel escaladat într-o manieră care era previzibilă. De aici mai departe, o prognoză despre armistiţiu este greu de făcut. Iar despre un posibil tratat de pace e chiar o imposibilitate. Pompierii ştiu că, de foarte multe ori, focul se stinge prin foc. Dar tot ei ştiu că acest lucru nu se întâmplă întotdeauna. Dacă focul destinat să stingă focul nu este utilizat la momentul potrivit şi cu inteligenţă, vâlvătăile se pot amplifica. În urmă cu numai câteva zile, mi-am permis într-o analiză să avansez scenariul conform căruia Ucraina ar putea să decidă să se apere contraatacând în profunzimea teritoriului rusesc. Logica expusă simplu era următoarea. Este cu neputinţă să te aperi, încasând lovituri după lovituri şi încercând doar să contracarezi cu succes o parte dintre acestea, fără a reacţiona prin contraatacuri eficiente. Astăzi, Ucraina a dovedit că are capacitatea de a lovi în adâncimea Federaţiei Ruse, dronele cu explozibil lansate de ea, drone kamikaze sau nu, având capacitatea de a ajunge până în proximitatea Moscovei sau chiar în Moscova. Se acumulează însă foarte multe semne de întrebare la care, pentru moment, nu există răspunsuri. Primul şi cel mai important semn de întrebare este cum va reacţiona Federaţia Rusă? Să ne amintim că, nu cu mult timp în urmă, Vladimir Putin a avertizat că, dacă vor exista lovituri împotriva Federaţiei Ruse pe teriotriul Federaţiei Ruse, atunci Moscova va reacţiona utilizându-şi tot arsenalul din dotare. Sugerând astfel că o va face inclusiv prin folosirea armamentului nuclear. Iar în final a subliniat că nu blufează. Din nefericire, ne apropiem de momentul în care vom afla dacă blufează sau nu. Un alt semn de întrebare este generat de capacitatea Ucrainei de a întreţine pe termen mediu şi lung un asemenea tip de contraofensivă. Autorităţile de la Kremlin afirmă că ucrainenii au utilizat drone ruseşti adaptate pentru un asemenea tip de operaţiune. Şi că numărul acestora este limitat. Dacă nu asistăm din nou la o învăluire, efect al propagandei de război, dacă aşa stau lucrurile, atunci rezultă că armata ucraineană nu poate utiliza pe termen mediu şi lung un asemenea tip de ripostă. Mai ales dacă dronele sunt sinucigaşe. Dacă nu sunt sinucigaşe, atunci ele trebuie să aibă practic o capacitate dublă de deplasare. Pornesc, îşi ating ţinta, îşi îndeplinesc misiunea şi se întorc. Zburând cumva sub radare şi scăpând astfel de artileria rusească. Drona care a lovit obiectivul cel mai apropiat de Moscova s-a deplasat până acolo timp de două ore. Iar în două ore, artileria rusescă nu a reuşit să o doboare. Dacă nu a fost o dronă kamikaze, atunci s-a şi întors la bază. Ceea ce înseamnă un total de patru ore. Ceea ce este, trebuie să recunoaştem, fabulos. Dar dacă dronele nu sunt de fabricaţie rusească? Dacă industria ucraineană a reuşit să-şi fabrice componentele necesare şi să le asambleze? Sau dacă dronele au fost achiziţionate de la aliaţi tot sub forma unor componente? Diversele răspunsuri la această ultimă rundă de întrebări ne pot oferi cheia modului în care va evolua acest război escaladat. Îmi imaginez că nu am asistat doar la un balon de încercare. Adică la câteva provocări îndrăzneţe, care au avut doar scopul de a testa atât capacitatea de ripostă a armatei lui Putin, cât şi eventualele decizii politice extreme pe care le-ar putea lua acesta. Dacă nu am asistat la un simplu test, extrem dureros pentru Kremlin, atunci înseamnă că algoritmul acestui război a fost schimbat într-un mod fundamental. Şi rămâne de văzut dacă focul poate fi stins prin foc. Comunicate noi Politica Stiri
Stiri Transformarea Economică a Frontierelor Chinei: Strategia lui Xi Jinping pentru Xinjiang și Tibet 8 iunie 2026 China își propune să transforme Xinjiang și Tibet într-un motor economic, dar și militar, sub conducerea lui Xi Jinping, ridicând întrebări despre impactul asupra comunităților locale. Citește mai mult
A fost găsit distribuitorul care a „infectat” aproape toate lanțurile de supermarketuri cu produse expirate din pește VIDEO/FOTO 21 iunie 2023 ANPC a anunţat miercuri, printr-un comunicat de presă, că a desfăşurat o acţiune de urmărire a trasabilităţii produselor din peşte comercializate în marile lanţuri de magazine. “Astfel, la operatorul economic Sushi Expert SRL, din comuna Pantelimon, judeţul Ilfov, distribuitor al unor astfel de produse către lanţurile de retail Lidl, Carrefour, Mega… Citește mai mult
Horoscop 12 iunie 2024. Peștii vor fi tentați să se exprime mai dur decât de obicei și vor ca toți cei din jur să înțeleagă că nu au chef de vorbă 12 iunie 2024 Horoscop 12 iunie 2024. Citește horoscopul de azi pentru zodia ta. Pe libertatea găsești Horoscop zilnic cu previziuni în dragoste, bani sau sănătate. Află ce îți rezervă astrele pentru ziua de azi. Horoscop Berbec – 12 iunie 2024: Este o zi importantă pentru echilibrul tău general și bine ar fi… Citește mai mult