Maria Grapini, după eșecul Schengen: Lipsa de argumente a Austriei îi dă posibilitatea Comisiei Europene să recurgă la sancțiuni Webpress, 10 decembrie 2022 „Responsabilitatea este partajată, mă refer la responsabilitatea politicienilor români și a instituțiilor uropene. De ce? Votul negativ al Austriei l-a dat împotriva unui regulament votat de comisari, de Consiliul Comisarilor și votat de Parlamentul European. Așadar, a dinamitat două instituții europene care, după toate procedurile de până acum, au atribuțiile să voteze regulamentul, iar apoi Comisia urmărește să vadă cum se aplică regulamentul. Nu este de vină un stat care încă nu este membru că nu funcționează regulamentul Schengen așa cum a invocat cancelarul, că nu mai face extindere că nu mai funcționează regulamentul Schengen. Dar iată că s-a făcut și extindere cu Croația și regulamentul Schengen între două state membre nu poate să fie vinovăția unui stat care este evident că nu este membru. Așadar, s-a creat un precedent. Eu am pregătit deja o scrisoare către președinta Comisiei, care are responsabilitatea să spună ce se întâmplă când o țară membră aplică un regulament votat. Lipsa de argumente a Austriei îi dă posibilitatea Comisiei Europene să recurgă la sancțiuni”, a precizat Maria Grapini la Realitatea PLUS. Comunicate noi Stiri
Tradiții și superstiții de Dragobete 2024. Ce să NU faci pe 24 februarie dacă vrei să ai noroc în dragoste 23 februarie 2024 Dragobetele, sărbătoarea dragostei la români Dragobetele este una dintre cele mai vechi sărbători ale românilor și este celebrat anual la aceeași dată – 24 februarie. Dragobetele este adesea comparat cu Valentine’s Day (Ziua Îndrăgostiților), sărbătoare care are loc în fiecare an pe 14 februarie. Sărbătoarea românească a dragostei, Dragobetele, are… Citește mai mult
Stiri Controversele din jurul lui Raed Arafat: Dosarul de contrabandă cu un elicopter SMURD și implicațiile sale 11 septembrie 2026 Raed Arafat, șeful DSU, a fost chemat la Parchetul Militar în legătură cu un dosar de contrabandă ce implică un elicopter SMURD, stârnind controverse și îngrijorări. Citește mai mult
Cozmin Gușă: Coldea sună adunarea trupelor prin Nistorescu. Avem o nouă Divizie „R”, similară celei ceaușiste pentru manipularea manifestațiilor 29 decembrie 2022 „Coldea sună adunarea trupelor prin „gornistul” Nistorescu, ajuns la bătrânețe „târfa rezerviștilor”. Avem o nouă Divizie „R”, similară celei ceaușiste, dar aflată acum la comanda Factorului Extern?! N-am mai scris editoriale în ultimele zile, am preferat să-mi savurez gândurile și revelațiile iscate de lectura episoadelor din „PROFITORII TRANZIȚIEI”, publicate de… Citește mai mult