Cum au reușit echipele de intervenție să împiedice un bărbat să-și dea foc la casă. Acesta a stropit cu benzină podul locuinţei și s-a baricadat cu o butelie Webpress, 12 decembrie 202212 decembrie 2022 Un bărbat de 55 de ani a stropit cu benzină podul locuinţei sale din judeţul Neamţ, s-a baricadat având cu el o butelie şi a ameninţat că va da foc casei. Echipele de intervenţie au reuşit să pulverizeze jet puternic de apă prin acoperiş, iar apoi să-l imobilizeze. Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Neamţ a transmis luni, 12 decembrie, că poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Borleşti au fost sesizaţi de către mai mulţi localnici, din Bărcăneşti, cu privire la faptul că un bărbat, în vârstă de 55 de ani, din aceeaşi localitate, ameninţă că-şi dă foc la casă, cu ajutorul unei butelii de gaz. El stropise anterior cu benzină podul locuinţei şi se baricadase în pod. “Întrucât din interior se simţea miros puternic de substanţă inflamabilă, iar persoana în cauză se afla baricadată în podul imobilului, la faţa locului au fost alocate forţe de intervenţie din cadrul IPJ Neamţ, luptători din carul SAS Neamţ, împreună cu un negociator, din cadrul acestei structuri şi pompieri din cadru ISU Neamţ. Echipajele de intervenţie au procedat la delimitarea zonei de risc, evacuarea imediată a tuturor persoanelor din împrejurimi, iar cu sprijinul autorităţilor locale s-a procedat la debranşarea locuinţei de la reţeaua electrică”, a transmis IPJ Neamţ. Pompierii au creat o cale de acces în podul locuinţei, au pulverizat cu jet puternic de apă, iar apoi lucrătorii SAS Neamţ l-au imobilizat pe bărbat. “Fiind efectuată cercetarea la fata locului, în podul locuinţei a fost identificată o butelie de gaz cu arzătorul cuplat la aceasta, un aragaz de campanie şi mai multe bunuri ce puteau întreţine un eventual incendiu. În cauză a fost întocmit dosar penal cu privire la săvârşirea infracţiunii de tentativă de distrugere, urmând ca la data de 12 decembrie a.c., să fie sesizată Judecătoria Piatra Neamţ cu propunerea de luare a măsurii de siguranţă a internării involuntare conform prevederilor legale”, a mai precizat sursa citată. Bărbatul a fost internat într-o unitate medicală. Comunicate noi Institutii publice Monden / Lifestyle Stiri
Jens Stoltenberg, îngrijorat de acțiunile lui Putin. Ne temem de un atac al Rusiei împotriva Ucrainei, posibil cu arme chimice 15 martie 2022 „Facem eforturi pentru a apăra toți oamenii din cele 30 de țări. Am crescut numărul trupelor, avem capabilități. Suntem pregătiți să apărăm fiecare centimetru din teritoriul NATO. Trebuie să ne asigurăm că situația nu scapă de sub control”, a spus Jens Stoltenberg, marți. „Oamenii din Ucraina, liderii luptă și rezistă… Citește mai mult
Stiri Dilema strategică a Istmului Kinburn: provocările logistice rusești și impactul asupra războiului din Ucraina 9 iunie 2026 Retragerea forțelor ruse din Istmul Kinburn subliniază provocările logistice cu care se confruntă Rusia în Ucraina și impactul ecologic devastator al conflictului. Citește mai mult
Stiri Strategiile NATO pentru a contracara amenințările hibride: o analiză detaliată 23 octombrie 2026 NATO își redefinește strategiile de apărare în fața amenințărilor hibride, inclusiv atacuri cibernetice și dezinformare. Jean Charles Ellermann-Kingombe explică planurile Alianței. Citește mai mult