Mircea Coșea: Boicotarea OMV în România este ”absolut ineficientă, suntem prea mici pentru a ne bate cu astfel de coloși” Webpress, 14 decembrie 202214 decembrie 2022 Economistul Mircea Coşea afirmă că nu este partizanul boicotării unor societăţi austriece din România ca urmare a eşecului Schengen, pentru că acesta este „absolut ineficient” faţă de OMV, deoarece „suntem prea mici pentru a ne bate cu astfel de coloşi”. „Nu sunt partizanul boicotării a unor societăţi austriece din România, ca urmare a eşecului Schengen – şi aici mă gândesc la OMV, în principal. Boicotul României faţă de OMV este absolut ineficient pentru că suntem prea mici pentru a ne bate cu astfel de coloşi. Pe de altă parte, politica românească din ultimii 25 de ani a fost determinată în mare parte nu de aliaţii noştri strategici sau de Uniunea Europeană, ci de OMV. OMV este în interiorul politicii româneşti: prim-miniştri, miniştri, secretari de stat, mari companii româneşti private sunt de fapt în trena OMV-ului de foarte mulţi ani. Nu cred că vom putea face aici mare lucru”, a afirmat Coşea, la o nouă ediţie a dezbaterilor „Energia în spatele scenei”. În opinia sa, ar trebui schimbat total conceptul de guvernare în domeniul energiei „şi plecat de la altceva, nu cu nişte cârpeli pe care le faci de la o zi la alta”. ”Nu am o părere optimistă cu se se va întâmpla în 2023” „Nu am încredere în această cârpeală care menţine această manageriere guvernamentală, aceea de a acumula bunuri şi valori la buget prin menţinerea unor tarife la energie extrem de inflaţioniste. Preţurile mari la energia din România gonesc investitorii. Este foarte complicat să plasezi investiţie azi în România când preţurile la energie sunt mai mari decât în orice altă parte. Nu am o părere optimistă cu ce se va întâmpla în 2023, în domeniul energiei, în România – şi nu pentru că nu am avea resurse, specialişti şi tot ceea ce am avea nevoie, ci pur şi simplu pentru că nu avem capacitatea unor decizii politice în interesul tuturor”, a spus el. Economistul a precizat că, la nivelul României, „lucrurile sunt bazate pe greşelile pe care le facem după 30 de ani în acest domeniu”. Mircea Coşea a făcut referire, printre altele, la lipsa de investiţii, o anumită situaţie de „dolce far niente”, în condiţiile în care, neavând consum mare în industrie, s-a spus că avem energie destulă. De asemenea, toate măsurile care se iau sunt contracarate de aşa-numitul nostalgism comunist”, astfel că, în cazul propunerii de reducere a consumului de energie, se fac afirmaţii precum: „Nu vă e ruşine, vreţi să ne întoarcem la comunism? Cum să reducem?”. ”Ar trebui să mărim producția, să mărim oferta” „În condiţiile astea apare această legătură pe care eu o consider importantă pentru 2022, deşi ea a început mai devreme între Uniunea Europeană şi decidenţii politici români – şi anume această intenţie de a depăşi limitele rezonabile ale trecerii de la o formă la alta de energie, pe sistemul Green Deal, închiderea unor capacităţi pe cărbune şi transformarea României în importator net de energie electrică, incapacitatea dezvoltării investiţionale cum ar fi hidro sau nuclear”, a precizat Mircea Coşea. Toate acestea, a adăugat el, au dus la criza care este astăzi în România, o criză de producţie. „Ar trebui să mărim producţia, ar trebui să mărim oferta şi, atunci, poate lucrurile se vor ameliora pentru că, din punct de vedere al gândirii politicilor în domeniul energiei, politici guvernamentale, n-am nicio speranţă pentru viitor. Nu cred că se vor întâmpla lucruri esenţiale pentru că maniera în care această guvernanţă vede lucrurile este foarte clară: acumulările bugetare se fac pe rezultatele unor tarife şi preţuri bazate pe inflaţie. Deci, interesul Guvernului este să îşi menţină acest avantaj de a obţine beneficii prin inflaţie, prin tarife şi preţuri exagerate, care să alimenteze bugetul în dorinţa unor acoperiri care sunt de natură aproape în totalitate politice. În România, lucrurile trebuie gândite în mod politic, prin decizii politice care să ducă undeva”, a adăugat economistul. Administratie publica Afaceri / Comert Comunicate noi Institutii publice Monden / Lifestyle Politica Stiri
Imagine șocantă în centrul Galațiului: un tânăr de 18 ani vindea droguri la un ghișeu 8 februarie 2023 Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Galaţi – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii DIICOT- Serviciul Teritorial Galaţi, au surprins în flagrant delict un tânăr, bănuit de comercializarea de droguri de risc şi operaţiuni cu substanţe psihoactive. Poliţiştii antidrog şi procurorii DIICOT au desfăşurat o acţiune operativă pe linia combaterii… Citește mai mult
Raluca Turcan cere măriri de salarii. Ce angajați sunt vizați de propunerea ministrului 18 ianuarie 2024 „Cultura în România a fost, din nefericire, cronic subfinanţată. Inclusiv bugetul Ministerului Culturii din România, raportat la Produsul Intern Brut, este mai mic decât în alte ţări, care au înţeles valoarea domeniului cultural. Această subfinanţare cronică a culturii evident că s-a răsfrânt şi asupra salariilor din domeniul cultural. Şi aici,… Citește mai mult
Stiri Rețineri în Clanul Duduianu: O Analiză Detaliată a Implicațiilor Traficului de Persoane și Proxenetismului 9 iunie 2026 Reținerile din clanul Duduianu evidențiază problemele grave ale traficului de persoane și proxenetismului în România. Analizăm implicațiile și contextul acestei acțiuni. Citește mai mult