Trupul unei femei însărcinate în descompunere, găsit de polițiști în apartamentul unui suspect pentru altă crimă Webpress, 14 decembrie 202214 decembrie 2022 Poliția din Maryland a arestat un bărbat suspectat că a ucis prin împușcare un angajat al unei benzinării. În timp ce executau o percheziție la domiciliul său, autoritățile au făcut o descoperire macabră. Cadavrul unei femei însărcinate a fost găsit într-un stadiu avansat de descompunere, potrivit toofab. Torrey Moore, în vârstă de 31 de ani, a spus că a avut o relație cu persoana care se afla în apartament. El a mai menționat că femeia era însărcinată în opt luni la momentul decesului. Bărbatul a declarat că s-a certat cu victima, iar cearta s-a transformat într-o „luptă”, care a dus la decesul acesteia. Trupul femeii va fi supus unei necropsii. Numele și stadiul sarcinii vor fi stabilite cu exactitate ulterior, când se va face identificarea persoanei și sesizarea rudelor apropiate. „Ne aflăm în primele etape ale acestei investigații și încercăm să înțelegem istoria familiei ei, mai mult despre ea, ce s-a întâmplat între acești doi indivizi în trecut, pe parcursul relației lor și ce s-ar fi întâmplat atunci când victima a decedat”, a declarat unul dintre polițiști. Suspectul se va prezenta în fața instanței pe 6 ianuarie 2023. Comunicate noi Institutii publice Monden / Lifestyle Stiri
Stiri Avertisment de călătorie pentru românii care merg în Italia: Risc volcanic pe Etna și măsuri de siguranță 7 august 2026 MAE a emis un avertisment pentru românii care călătoresc în Sicilia, din cauza activității vulcanului Etna, subliniind măsurile de siguranță necesare. Citește mai mult
BNS atrage atenția asupra unui efect devastator al Ordonanței trenuleț: concedierile colective 29 ianuarie 2025 ‘Blocul Național Sindical atrage atenția asupra unui efect devastator al OUG nr. 156/2024, cunoscută și sub numele de ,,Ordonanța trenuleț’: concedierile colective. Art. VI alin. (2) din această ordonanță, coroborat cu Legea responsabilității fiscal-bugetare nr. 69/2010, permite ordonatorilor principali de credite să reducă numărul de posturi și să concedieze angajați… Citește mai mult
Primele declarații ale bunicii care și-a LEGAT nepoata cu un lanț de piciorul patului! Cum se APĂRĂ femeia 15 mai 2022 „I-am pus lacatul la pat. Avea o papusica: Se juca acolo. I-am spus: Mario, stai cuminte pana vin eu. I-am lasat mancare, apa. O legai, cu cine sa o las? Mi-e frica daca o calca o masina”, a afirmat bunica. Fetița, dar și fratele, mai mare cu 5 ani, au… Citește mai mult