Doliu uriaș în sportul românesc – S-a stins o adevărată emblemă – Federația anunță că suferea de o boală necruțătoare Webpress, 15 decembrie 2022 Pentru rezultatele deosebite obţinute, Dinu ”Capone” a fost desemnat de Federaţia Română de Rugby drept cel mai valoros pilier stânga din istoria naţionalei. După debutul în handbal şi haltere în 1959, la Liceul Sf. Sava, începe să joace rugby, sportul care l-a consacrat, în 1960, ca junior al Clubului Locomotiva Griviţa Roşie, avându-i antrenori pe Constantin Cocor şi Ilie Milea. În 1962, a trecut la echipa de seniori a aceluiaşi club, unde a jucat timp de 7 ani (până în 1968), fiind instruit de Dumitru Manoileanu, Viorel Moraru şi Radu Demian. A cucerit două titluri de campion, iar în 1964 a câştigat şi Cupa Campionilor Europeni. În perioada 1969-1973 a jucat la Ştiinţa Petroşani, unde a fost antrenat de Theodor Rădulescu şi Dumitru Manoileanu, pentru ca în 1973 să revină la Griviţa, unde a mai jucat până în 1983. Din 1983, timp de un an, a activat în Italia ca antrenor-jucător la echipa de Divizie B Reggio-Calabria. A plecat apoi în Franţa, unde tot din postura de antrenor-jucător a trecut pe la echipele Cholet din Divizia a III-a (1984-1987) şi la clubul Snuc Nantes din Divizia B, între 1987 şi 1990, an în care şi-a încheiat activitatea de sportiv. Totodată, la Nantes a avut şi funcţia de antrenor regional în comitetul acestui oraş. Ulterior a fost solicitat, între 1990-1996, la echipa AS Police Paris, de Divizia B. A fost component al echipei naţionale de juniori între 1962 şi 1965, iar din 1965 până în 1983 a făcut parte din reprezentativa de seniori, timp de 18 ani, printre alte multe turnee şi jocuri internaţionale adunând 17 partide împotriva Franţei, dintre care cinci câştigate. În Cupa FIRA (Campionatul European) a ocupat de două ori primul loc (1981, 1983), de trei ori locul secund (1974, 1978, 1979) şi o dată locul al treilea (1982). Comunicate noi Stiri
Elisabeta Lipă, întâlnire de taină cu Florian Coldea. Scenariul care dinamitează lumea sportului – ce pregătește statul paralel? 16 iunie 2023 Dispariția Ministerului Sportului nu va însemna înglobarea acestuia în Ministerul Familiei, așa cum se vehiculase până la începutul acestei săptămâni. Va fi fondată, prin Hotărâre de Guvern, noua Agenție pentru Sport, care va funcționa în subordinea premierului Marcel Ciolacu. „Până se va da HG, Ministerul Sportului lucrează în continuare. Procesul… Citește mai mult
Cozmin Gușă: A început competiția între Ciolacu și Geoană! În 2023 arbitru e ”unchiul Sam”, cel de anul viitor va fi stabilit pe parcurs 24 iunie 2023 Ciolacu a inaugurat un pasaj, a vorbit cu omologul bulgar, a discutat cu patronatele din construcții și cu sindicaliștii din energie, a rezolvat problema BOR cu secretarul de stat agreat pentru culte, în fine, ne-a transmis pe surse că Abrudean nu va fi secretar general. Geoană ne-a (re)confirmat că vrea… Citește mai mult
Stiri Kaja Kallas: O Nouă Dinamică a Războiului – Întoarcerea În Favoarea Ucrainei 28 mai 2026 Kaja Kallas afirmă că Rusia se află în defensivă în războiul cu Ucraina, analizând implicațiile acestui conflict asupra Uniunii Europene și securității globale. Citește mai mult