Liderii UE vor avea un Consiliu European extraordinar la începutul lui 2023 – Ce șanse are România pentru aderarea la Schengen Webpress, 16 decembrie 2022 Subiectul migrației pentru România este cu atât mai important. Asta în situația în care Austria ar fi dispusă să renunțe la veto-ul cu privire la aderarea la Spațiul Schengen, dacă s-ar luat noi decizii pentru politica de migrație și azil. Președintele Klaus Iohannis a anunțat că încep să se facă „pași în direcția bună” în acest sens și că se așteaptă ca România să intre în Schengen anul viitor. Între timp, România rămâne cu mâna întinsă la Schengen. Ultimul consiliu european al anului s-a încheiat fără un mesaj clar despre aderarea noastră la Schengen. Înainte de reuniune, cancelarul austriac a umilit din nou România și a susținut că datele pe care le au autoritățile de la noi despre numărul migranților nu sunt reale. Mai mult, Karl Nehammer a cerut ridicarea unui gard la granița dintre Bulgaria și Turcia pentru oprirea refugiaților. Președintele României – Klaus Iohannis a explicat mesajele de la Consiliul European. „Să nu aveți așteptări extraordinare. Tocmai am ieșit din Consiliu după ce s-a încheiat discuția pe care am solicitat-o despre Schengen. A fost o discuție bună, am avut dezbaterea astăzi. Am făcut pași în direcția bună. Concluzia mea este simplă: toți actorii au înțeles că avem o problemă care trebuie să fie rezolvată. Sunt destul de optimist ca în 2023 să fie încheiat procesul cu un rezultat pozitiv pentru România și Bulgaria. Suntem țară de primă linie pentru migranți și controlăm fluxul migrator, avem rezultate foarte bune recunoscute de surse externe. Am reiterat aceste lucruri ca să nu uite lumea că solidaritatea pe care am arătat-o noi a dus la niște așteptări, și noi românii așteptăm semne clare de solidaritate din partea UE. Avem așteptări legitime să fim primiți în spațiul Schengen. Aceste chestiuni sunt evidente și nu am fost contrazis de nimeni. Votul din partea Austriei și votul mixt din partea Olandei sunt probleme care trebuie rezolvate. Din toate discuțiile am tras concluzia că pregătirea va fi mai profundă și că se va găsi o soluție. Noi dorim o soluție pozitivă în 2023. Așteptarea mea este ca România să intre cu drepturi depline, fără alte condiții, în cursul anului 2023 în Schengen”, a spus Kaus Iohannis, joi seara, la Bruxelles. Chiar înainte de ședința Consiliului European, cancelarul Austriei a umilit din nou România. Karl Nehammer susține că 20 de mii de imigranți din totalul celor 75 de mii care au intrat ilegal în Austria au traversat țara noastă. Astfel, cancelarul contrazice inclusiv datele furnizate de agențiile europene. Deși nu era pe ordinea de zi, eșecul României de a adera la Spațiul Schengen a fost discutat la ultima reuniune a Consiliului European din acest an. Lideri importanți precum cancelarul german, Olaf Scholz, dar și oficialii europeni au susținut România în fața Austriei. Argumentele liderilor europeni, dar și precizările lui Klaus Iohannis nu l-au impresionat pe cancelarul austriac. Potrivit unor surse, Karl Nehammer a impus în timpul ședinței mai multe condiții pentru a susține aderarea României la Spațiul Schengen. Austria ar vrea inclusiv construirea unui gard între Turcia și Bulgaria, finanțat de Uniunea Europeană. Comunicate noi Stiri
Un bărbat din Vaslui a murit în vârful unui nuc după ce a făcut infarct. A fost nevoie de intervenția pompierilor pentru a da jos trupul neînsuflețit 12 octombrie 2022 Bărbatul a luat prânzul împreună cu familia și în jurul orei 13, a spus că merge in livada să culeagă niste nuci. După câteva ore, soția a început să îl caute prin toată gospodăria. L-a observat intr-un târziu în nuc și deși l-a strigat de mai multe ori, omul nu… Citește mai mult
Criză alimentară în România. Anunțul Guvernului cu privire la stocurile de hrană 30 martie 2022 „România se numără printre statele europene care au capacitatea, ţara noastră are capacitatea de a gestiona nu doar furnizarea de alimente pentru propriii cetăţeni, dar, de ce nu, să şi intervină în sprijinul altor state. Atât ministrul Agriculturii, cât şi reprezentanţii altor autorităţi ale statului român au repetat, de altminteri… Citește mai mult
Șansele ca Vladimir Putin să se vadă cu Volodimir Zelenski. „Doar Trump poate opri războiul” 8 februarie 20269 februarie 2026 Ministrul de externe al Ucrainei, Andrii Sîbiga, a declarat că liderii ucrainean și rus trebuie să se întâlnească personal pentru a discuta cele mai dificile probleme rămase în negocierile de pace și că doar președintele american Donald Trump are puterea de a determina obținerea unui acord, relatează Reuters. Ucraina dorește… Citește mai mult