Doliu uriaș la Salvamont. A murit un personaj legendar, pionierul folosirii câinilor de avalanșă Webpress, 21 decembrie 2022 „Rămas bun, Mihai… Omul care a fost permanent cu sufletul alături de câini de avalanșă Salvamont România, fiind vizibil fericit la fiecare pas înainte, fiind alături de noi la fiecare victorie. Omul care a încercat să edifice un sistem canin în Salvamont România în anii 70, dar a fost descurajat de „papagalii” vremii. De atunci și până acum, au urmat avalanșe care au produs peste 200 de morți, Salvamontul vremii neavând câini de avalanșă!Îți promitem să ne atingem (sau să doborâm, după caz) toate țintele, toți papagalii timpurilor noastre, Mihai Sârbu. Salută-i pe al tău Bari, și pe ai noștri Dara, Haiduc și Argo. Cândva, ne vom revedea și vom sta la povești…” a scris Salvamont. Mihai Sârbu a fost și autorul lucrării „Cronica Salvamont”, lucrare ce reuşeşte să surprindă, într-un arc de timp de peste o sută de ani de activitate de salvare montană, frumuseţea acestei activităţi nobile, pe care doar cei dedicaţi o pot face, voluntar, altruist, iubind omul şi natura şi niciodată din obligaţie. Câinii de avalanșă au fost aduși pentru prima dată în România în urmă cu aproape 10 ani de către Ion Sănduloiu, șeful Salvamont Argeș. La acea vreme, țara noastră era singura din Europa care nu dispunea de câini de căutare în avalanșă. Astfel, primii doi câini din România care au fost dresați special pentru astfel de situații au fost Helios și Dara. Comunicate noi Stiri
Simona Bucura Oprescu: „S-au găsit bani de către unii în 2020-2021 pentru vaccinuri care au fost aruncate – Trebuie să găsim bani și pentru pensii” 10 decembrie 2023 „Sunt bani de pensii. De luni avem legea promulgată, este o lege sustenabilă, am făcut-o împreună cu experții Băncii Mondiale. Unul dintre principiile pe care a trebuit să le susținem a fost cu privire la impactul și sustenabilitatea legii. Pentru noi, acest obiectiv a trebuit demonstrat și l-am demonstrat. Bugetul… Citește mai mult
Stiri Germania își întărește securitatea aeriană: Inaugurarea unui centru dedicat tehnologiilor de apărare împotriva dronelor 19 august 2026 Germania deschide un nou centru de securitate a dronelor pentru a răspunde amenințărilor emergente și a testa tehnologii inovatoare în domeniu. Citește mai mult
REFORMA ajutorului social – Marius Budăi: „Nu le mai acord niciun sprijin dacă nu vor să muncească” 11 februarie 2023 „Mă uit ce are nevoie o familie dar mă uit şi la cei apţi legal şi din punct de vedere al sănătăţii să muncească şi nu le mai acord niciun sprijin dacă nu vor să muncească”, a spus ministrul Muncii, Marius Budăi, sâmbătă, la Alba Iulia. „Mai avem o reformă… Citește mai mult