Tesla apelează la reducerile de preţuri pentru a-şi creşte livrările Webpress, 22 decembrie 2022 Constructorul de automobile electrice Tesla Inc. a decis să ofere clienţilor americani un discount de 7.500 de dolari, dacă aceştia achiziţionează două dintre cele mai ieftine modele produse de Tesla până la finele anului, o iniţiativă care va relansa dezbaterile cu privire la problemele cu care se confruntă Tesla în a-şi atinge ţinta de livrări, transmite Bloomberg. Discount-ul de 7.500 de dolari oferit de Tesla celor care cumpără un sedan Model 3 sau un SUV Model Y este dublu faţă de ceea ce oferea aceeaşi companie la începutul acestei luni, şi cel mai probabil are legătură cu modificările în legislaţia fiscală americană ce urmează să intre în vigoare în 2023. Conform modificărilor aduse de Inflation Reduction Act la stimulentele federale pentru achiziţionarea de automobile electrice, achiziţionarea unui automobil Tesla ar urma să aducă cumpărătorului credite fiscale în valoare de 3.750 de dolari, începând din luna ianuarie 2023. Însă lucrurile s-au schimbat săptămâna aceasta, când Departamentul american al Trezoreriei a anunţat că a decis să amâne publicarea normelor metodologice, ceea ce ar putea permite anumitor consumatori să beneficieze de credite fiscale în valoare de 7.500 de dolari la începutul anului următor. Este ceva neobişnuit pentru Tesla să ofere reduceri atât de mari, în condiţiile în care de mai mulţi ani fondatorul şi directorul general Elon Musk a impus o politică strictă de discounturi zero. Însă un discount de 7.500 de dolari este cel mai recent semnal că prognozele lui Elon Musk, referitoare la un sfârşit de an „de poveste” nu se vor îndeplini. Tesla a redus preţurile şi producţia în China iar Musk a criticat în repetate rânduri Rezerva Federală americană pentru că a majorat dobânda de referinţă. Tesla a anunţat deja că se aşteaptă să nu îşi atingă obiectivul privind majorarea cu 50% a livrărilor în acest an. Producţia Tesla a depăşit livrările cu peste 22.000 de unităţi în trimestrul al treilea iar constructorul i-a prevenit deja pe investitori că va exista un nou decalaj între producţie şi livrări la finele anului. Auto / Moto Comunicate noi Logistica / Transport
Gabriela Firea: „Pensiile, salariile şi alocaţiile de stat pentru copii vor fi plătite integral şi la timp” 26 noiembrie 2021 Ministrul a precizat că Guvernul a alocat fonturile necesare pentru a face plata pensiilor, salariilor şi alocațiilor la timp şi integral. Soluţii, spune Gabriela Firea, s-au găsit şi pentru compensarea facturilor la energie şi gaze pentru ca românii să se poată pregăti pentru sărbătorile de iarnă. „Ne indeplinim promisiunile facute! Pensiile, salariile… Citește mai mult
De unde vine numele stațiunii Mamaia – Legenda emoționantă a denumirii celei mai cunoscute stațiuni de pe litoralul românesc 27 iunie 2023 Pe fâşia de nisip dintre lacul Siutghiol și Marea Neagră, celebră pentru numeroasele atracții turistice pe care le găzduiește, au petrecut de-a lungul timpului, vacanţe de neuitat milioane de turişti atât din ţară, cât şi din întreaga lume. Staţiunea Mamaia a fost înzestrată cu una dintre cele mai mari plaje… Citește mai mult
Miniștrii Sorin Cîmpeanu și Adrian Câciu, la raport în fața președintelui, la Cotroceni – Ce le-a cerut Klaus Iohannis 6 ianuarie 2022 A fost rândul ministrului de Finanțe, joi, să dea raportul de activitate, la Cotroceni. Klaus Iohannis l-ar fi chemat pe Adrian Câciu la o discuție pe tema bugetului pe anul 2022, au declarat surse politice, potrivit Realitatea PLUS. Este a treia zi de discuții la Cotroceni cu miniștrii din Guvernul… Citește mai mult