Camion pentru Austria, plin cu migranți care au încercat să treacă ilegal în Ungaria, prins la graniță Webpress, 22 decembrie 2022 Poliţiştii de frontieră arădeni au prins, joi, 27 de migranţi din Bangladesh, Eritreea, Sri Lanka şi Pakistan care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în două camioane încărcate cu textile şi bare metalice. La Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac I, în timp ce era verificat un camion ce urma să iasă din ţară, condus de un român, au fost descoperiţi în remorcă 16 migranţi. Şoferul transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, trei paleţi cu textile pe ruta România-Austria. „În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, au fost descoperiţi, într-un locaş special amenajat în partea din faţă a compartimentului destinat mărfurilor, 16 cetăţeni străini. Persoanele au fost preluate şi transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Bangladesh şi Eritreea, cu vârste cuprinse între 21 şi 67 de ani, ce au intrat legal în ţara noastră în baza documentelor personale”, a transmis Poliţia de Frontieră Arad. De asemenea, la PTF Nădlac II, într-un camion condus tot de un român, care transporta bare metalice, au fost descoperiţi 11 migranţi din Sri Lanka şi Pakistan, cu vârste cuprinse între 21 şi 42 de ani. În ambele cazuri, poliţiştii de frontieră fac cercetări. Comunicate noi Stiri
Piața auto din România s-a prăbușit în luna august 2022 2 septembrie 2022 Inmatricularile de autoturisme noi in Romania au scazut in august 2022 cu -22.26% fata de august 2021, atingand un volum de 12.538 unitati, conform datelor furnizate de ACAROM. Pe primele opt luni din 2022, inmatricularile de autoturisme noi au atins valoarea de 83.349 unitati, in crestere cu 5.08% fata de perioada similara din 2021, respectiv 79.320 unitati. In ceea ce priveste autoturismele second hand inmatriculate pentru… Citește mai mult
Lituania i-a interzis patriarhului Kirill al Rusiei să intre în țară 27 iulie 202227 iulie 2022 Lituania i-a interzis intrarea în țară Patriarhului Kirill al Moscovei și al Întregii Rusii, relatează Meduza. Ministerul lituanian de Interne a anunțat că șeful Bisericii Ortodoxe Ruse a fost inclus pe lista persoanelor non grata în data de 23 iunie, interdicția de intrare în țară urmând să rămână în vigoare… Citește mai mult
Stiri România, un exemplu de stabilitate în creșterea prețurilor combustibililor: Analiza Eurostat din septembrie 2026 21 octombrie 2026 România se află printre țările cu cele mai mici creșteri ale prețurilor combustibililor în septembrie 2026, conform Eurostat, evidențiind o gestionare eficientă a economiei. Citește mai mult