Război în Ucraina, ziua 307. Putin susține că este gata de negocieri cu toți cei implicați în privința Ucrainei – LIVE TEXT Webpress, 27 decembrie 2022 Președintele rus, Vladimir Putin, a declarat că este pregătit să negocieze cu toți cei implicați în procesul de soluții acceptabile în ceea ce privește războiul din Ucraina. „Nu cred că este atât de periculos, cred că ne îndreptăm în direcţia corectă, protejând interesele noastre naţionale şi interesele cetăţenilor noştri, ale poporului nostru. Şi pur şi simplu nu avem altă opţiune decât să ne protejăm cetăţenii”, a declarat Putin. „Suntem gata să negociem cu toţi cei implicaţi în acest proces soluţii acceptabile, dar depinde de ei. Nu noi suntem cei care refuzăm să negociem, ci ei”, a adăugat liderul rus. Replica ucrainenilor nu a întârziat să apară. Consilierul prezidențial al Ucrainei Mikailo Podoliak a scris pe rețelele de socializare că „Putin trebuie să revină la realitate”. Lavrov, ultimatum pentru Kiev Serghei Lavrov a dat luni un ultimatum Ucrainei pentru a îndeplini solicitările Moscovei, inclusiv renunțarea la teritoriul controlat de Rusia, sau armata sa va decide asupra problemei. Comunicate noi Stiri
Tragedie la Grădina Zoologică din Pitești: un bărbat a murit după ce a fost atacat de un TIGRU 9 decembrie 2024 „Potrivit informaţiilor preliminare, acesta s-a prezentat la serviciu fără a semnala probleme de sănătate, însă, în timpul desfăşurării activităţilor zilnice, a intrat în cuşca tigrului fără a respecta protocolul de siguranţă specific, prevăzut în procedura de protecţie a muncii pe care toţi angajaţii instituţiei o cunosc şi sunt instruiţi să… Citește mai mult
3 zodii pe care nu le suportă nimeni – horoscopul oamenilor singuri 5 decembrie 2022 Iată cum arată un top 3 al celor mai nesuferite zodii și de ce oamenii se feresc de ele cât pot! Leu Leii nu sunt întotdeauna greu de suportat într-un grup, dar îi îndepărtează pe ceilalați atunci când încep să se laude, scrie divahair. Orgoliul lor atinge cote înalte și… Citește mai mult
Stiri Reverberațiile Elogiilor pentru Vlad Țepeș: Gregory Bovino și Contextul Politic Actual 20 iunie 2026 Discursul lui Gregory Bovino despre Vlad Țepeș stârnește controverse în România, aducând în prim-plan legătura între istorie și politica contemporană. Citește mai mult