2022 – Anul barbariei ruse!

Sfidarea rusă de acum este o sfidare imperială. Dincolo de Ucraina şi de tragedia ei se desenează planul mai larg al ambiţiei ce priveşte spre epoca sovietică ca spre un îndreptar.

2022 a fost un an al războiului şi al barbariei, cel în care sfidarea Rusiei a atins punctul culminant al agresiunii făţişe.  De la finele lui februarie, Ucraina a fost supusă unui asalt  a cărui menire nu mai putea fi ignorată de nimeni: lichidarea statalităţii sale şi nimicirea unei întregi naţiuni.

De la războiul-fulger al  primelor zile la orgia sângeroasă a atacurilor cu rachete, Federaţia Rusă şi Vladimir Putin au  ales crimele împotriva  umanităţii, genocidul şi crimele de război ca instrumentele destinate să reafirme grandoarea imperială.

Căci sfidarea rusă de acum este o sfidare imperială. Dincolo de Ucraina şi de tragedia ei se  desenează planul mai larg al ambiţiei ce priveşte spre epoca sovietică ca spre un îndreptar. Integritatea  moştenirii pe care Rusia o priveşte drept sacră este reafirmată, acum.  Rusia   revine la drumul ei imperial, niciodată abandonat.  Armele de distrugere în masă sunt întruchiparea ultimă a politicii sale.

Câmpul de luptă care acoperă Ucraina, cu  teribila sa devastare,  evocă Europei centrale şi de est  memoria de sânge  şi de opresiune a erei sovietice.  Prezentul Ucrainei poate fi viitorul acestei părţi de Europă,  o dată ce valul imperial rus s-ar revărsa către noi.

Cedată şi  negociată ca un teritoriu de compensare, Europa centrală şi de est îşi poate păstra libertatea ei doar prin înfrângerea Rusiei.  Cei care sugerează calea  negocierilor nu fac decât să recompenseze instinctul pirateresc al unei Rusii ce ignoră legea internaţională şi propriile sale datorii ca stat. Barbaria rusă este o ameninţare mortală  pentru naţiunile noastre.

Tragedia din Ucraina  este inseparabilă de lecţia patriotismului:  sacrificiul în apărarea propriei naţiuni nu este un moft desuet, o relicvă , un anacronism, ci singura cale de a te  opune distrugerii şi crimei. Pentru Ucraina, acest război este alternativa la exterminarea unei naţiuni. Iată un adevăr elementar.   Atacurile de acum duc mai departe un efort secular al statului rus de a elimina acest  popor , reducându-l la poziţia de  vasal inofensiv,  în formele  protectoratului  colonial.

 Cât despre Rusia, ea trăieşte,  ca şi în vremurile lui Stalin,  un timp al  tiraniei. Sancţiunile, izolarea şi  înfrângerile nu au produs prăbuşirea regimului Putin. Dictatura sa , întărită prin complicitatea naţiunii anesteziate de propagandă,  se hrăneşte din resentiment şi elan expansionist.  Poporul  rus  este  prizonierul   sistemului  putinist. Desprinderea de acest  prezent  totalitar este o  provocare pe care doar ruşii o pot înfrunta.  Între complicitatea abjectă şi  demnitate, alegerea este a lor.

Anul 2023 va  fi un alt an al războiului.  De acest război depinde nu doar supravieţuirea unui regim, cel putinist, dar şi continuitatea  visului imperial.  Eliberarea Ucrainei ar însemna sfârşitul  Rusiei ca putere prădătoare şi colonială.  Reculul strategic ar putea fi ocazia unei regândiri a  temeliilor statului însuşi. Ferocitatea războiului de agresiune este  imaginea totalitarismului  ce nu are altă raţiune de a fi decât perpetuarea barbariei : destinul lui Putin şi al imperiului său  se confundă cu invazia de acum.