Primele trei mărci de mașini preferate de români în 2022. Cererea pentru autoturismele noi, mult mai mare comparativ cu second-hand Webpress, 3 ianuarie 20234 ianuarie 2023 Numărul înmatriculărilor de autoturisme noi în România s-a situat, în 2022, la 129.328 de unităţi, în creştere cu 6,7% faţă de anul precedent, arată datele Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Autovehiculelor (DRPCIV), citate de Asociaţia Constructorilor de Automobile din România (ACAROM). În acest context, clasamentul pe mărci are pe prima poziţie Dacia, cu 39.910 de unităţi, urmată de Toyota – cu 10.200 de unităţi, Hyundai (9.551), Skoda (8.669), Ford (8.645), Renault (8.443), Volkswagen (8.203), Mercedes (3.572) şi Peugeot (3.532). Potrivit sursei citate, la nivelul lunii decembrie 2022, înmatriculările de autoturisme noi, în România, au înregistrat un salt de 4,88% comparativ cu aceeaşi lună din 2021, până la un volum de 12.437 de unităţi. În ceea ce priveşte autoturismele second hand înmatriculate pentru prima oară pe plan local, statistica oficială arată 22.413 de exemplare, în ultima lună a anului trecut, în scădere cu 17,7% faţă de intervalul similar din 2021. În acelaşi timp, pe întreg anul 2022, autoturismele rulate, înmatriculate în premieră în România, au consemnat o diminuare de 20%, de la an la an, la un volum de 316.332 unităţi. Afaceri / Comert Auto / Moto Banci / Asigurari Comunicate noi Finante / Contabilitate Monden / Lifestyle Stiri
ȘEDINȚĂ de urgență în COALIȚIE! Liderii PSD, PNL, UDMR își împart funcțiile în România – Ce se decide cu certificatul COVID-19 6 decembrie 2021 Este prima ședință oficială a noii coaliții PSD-PNL-UDMR. Potrivit surselor Realitatea PLUS, certificatul verde nu mai este prioritar pe agenda coaliției. Proiectul bugetului de stat pe 2022 și împărțirea mai multor funcții, de la secretari de stat la prefecți si subprefecți. Partidele au discutat deja, în ședințe separate, despre împărțirea… Citește mai mult
ALERTĂ maximă în Rusia după prăbușirea unui avion militar peste un bloc de locuințe – Bilanț dramatic: 13 morți – VIDEO 18 octombrie 202220 octombrie 2022 Un avion militar Su-34 s-a prăbușit în orașul Eisk, într-o clădire rezidențială. Mobilizarea a fost rapidă, cu ambulanțe și pompieri, elicopterele sunt în aer. Potrivit TASS, care citează ministerul rus al Apărării, avionul respectiv efectua un zbor de antrenament. Incendiul care a cuprins clădirea în urma prăbușirii avionului militar a… Citește mai mult
Andreea Marin a împlinit 51 de ani. Ce mesaj profund a transmis vedeta: „A fost cel mai greu an al meu” 23 decembrie 202524 decembrie 2025 Andreea Marin a sărbătorit pe 22 decembrie împlinirea vârstei de 51 de ani și a ales să marcheze momentul într-un mod profund personal, împărtășind cu fanii săi nu doar bucuriile, ci și provocările prin care a trecut în ultima perioadă. Cu această ocazie, prezentatoarea a transmis un mesaj emoționant, în… Citește mai mult