Numărul maşinilor electrice cumpărate în România a depăşit 10.000 de unităţi, în 2022 Webpress, 5 ianuarie 2023 Numărul maşinilor electrice achiziţionate în România a trecut pragul de 10.000 de unităţi, în 2022, iar înmatriculările de maşini noi au crescut cu 7%, de la an la an, reiese dintr-o analiză de piaţă realizată de o platformă auto online. Conform datelor centralizate pentru această analiză, pe piaţa maşinilor noi, volumul înmatriculărilor din România a ajuns, la finele anului trecut, la 129.328 de unităţi şi numai în prima jumătate din 2022 acest segment a avut cea mai mare creştere a înmatriculărilor la nivelul Uniunii Europene (UE), cu 58.712 de exemplare intrate pe piaţa locală, cu 23% mai multe faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior. Comparativ cu perioada pre-pandemică, piaţa auto a maşinilor noi a scăzut cu 20% faţă de 2019 (minus aproape 33.000 de unităţi). În 2022, Dacia Logan a fost cea mai vândută maşină, următoarele din Top 5 fiind Duster, Sandero, Spring şi Ford Puma. În ceea ce priveşte maşinile electrice, analiza arată că vânzările din 2022 au fost de trei ori mai mari, iar modelul Dacia Spring a avut peste 50% din această piaţă. Astfel, per ansamblu, anul precedent se încheie cu peste 10.000 de maşini electrice vândute. Auto / Moto Comunicate noi Logistica / Transport
Anunțul așteptat de sute de mii de bucureșteni. Revine apa caldă, dar numai în sectoarele 2 și 3 17 august 2023 Edilul șef susține că pe 17 august se încheie aceste lucrări, iar cei din Sectoarele 2 și 3 ar trebui să aibă apă caldă, precizând însă că pentru unii locuitori ai Capitalei problema va mai persista câteva zile. „Noi avem două centrale – una în sud care se numește Progresului… Citește mai mult
Amenințări de tip mafiot, la vârful politicii din Timiș: „Ar trebui bătuți pe stradă, mă!” – înregistrare bombă! 27 noiembrie 2023 „La familia Simonis, practicile mafiote sunt un drept! După ce intimidarea mea prin mesaje a eșuat, a trecut la telefoane. Iată un fragment din cele 16 minute de delir interlop ale lui Gerald Simonis, cel care m-a șantajat și m-a amenințat cu bătaia, și pe mine și pe președintele CJ… Citește mai mult
Klaus Iohannis, la inaugurarea Casei Francofoniei: Mesajul președintelui în plin război la graniță 16 martie 2022 La eveniment sunt aşteptaţi ambasadori ai ţărilor francofone, reprezentaţi ai organizaţiilor francofone din ţară, reprezentanţi ai mediului academic, precum şi înalţi demnitari care sprijină iniţiativa Casei Francofoniei în România. Pe 21 septembrie anul trecut, rectorul Universităţii Politehnica din Bucureşti anunţa că UPB va realiza „a doua Casă a Francofoniei din… Citește mai mult