Codul Rutier. O nouă categorie de polițiști va aplica AMENZI șoferilor – lista sancțiunilor Webpress, 6 ianuarie 2023 Un proiect de ordonanță de urgență, aflat în dezbatere publică la Ministerul Afacerilor Interne, stabilește o serie de modificări care vizează armonizarea cadrului legislativ privind circulația pe drumurile publice. Conform actului normativ, polițiștii din cadrul serviciilor comunitare permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor vor putea da amenzi, în anumite situații, șoferilor și proprietarilor de autovehicule. Aceștia vor putea sancționa pe acei șoferi care nu și-au schimbat permisul sau talonul auto ori dacă nu au radiat vehiculul deținut în termenul legal. De asemenea vor putea da amenzi celor care dețin simultan două permise de conducere naţionale, dintre care unul emis în străinătate. În plus, actul de reglementare mai prevede că proprietarii de mașini vor putea primi, până la eliberarea certificatului de înmatriculare, o dovadă înlocuitoare cu valabilitatea de o lună. Una dintre cele mai importante schimbări propuse de ordonanță vizează abilitarea ofițerilor și agenților de poliție din cadrul serviciilor omunitare permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor de a constata și sancționa o serie de contravenții. Șoferii vor putea fi amendați de către acești lucrători de poliție pentru mai multe încălcări ale legii. Sancțiunile pe care le pot aplica polițiștii de la înmatriculări Pot fi acordate amenzi, în baza acestei ordonanțe pentru neîndeplinirea obligaţiei de a solicita autorităţii competente, în termenul prevăzut de lege, eliberarea unui nou permis de conducere sau certificat de înmatriculare ori de înregistrare, în cazul în care au fost declarate furate, pierdute, deteriorate sau nu mai corespund celor în vigoare. De asemenea, este sancționată neîndeplinirea obligaţiilor de preschimbare a certificatului de înmatriculare sau neefectuarea radierii vehiculelor din evidență, în cazurile şi termenele prevăzute de lege. Se mai sancționează deţinerea simultană a două permise de conducere naţionale, dintre care unul eliberat de o autoritate competentă străină. Amenzile prevăzute în Codul rutier pentru aceste tipuri de contravenții sunt cuprinse între 580 și 2.900 de lei. Comunicate noi Stiri
Noi detalii șocante despre Mădălina Manole. Silviu Dumitrescu dă cărțile pe față 15 iulie 2023 „Suferea de această depresie în tăcere și nimănui nu i-a trecut prin cap că este atât de grav”, a declarat Silvia Dumitrescu. Deși își amintește că atunci când a cunoscut-o pe Mădălina, aceasta era sociabilă, zâmbăreață și plină de viață, Silvia spune că aceasta se confrunta cu perioade grele, în… Citește mai mult
Horoscop 31 august 2024. Capricornii se inspiră de la orice persoană care este capabilă să-și coordoneze singură viața, sub toate aspectele ei 30 august 2024 Horoscop 31 august 2024. Citește horoscopul de azi pentru zodia ta. Pe libertatea găsești Horoscop zilnic cu previziuni în dragoste, bani sau sănătate. Află ce îți rezervă astrele pentru ziua de azi. Horoscop Berbec – 31 august 2024: Ai în față o zi deosebit de agreabilă, plină de momente de… Citește mai mult
Încă un accident provocat de un șofer drogat. Tot în Vama Veche. A fost prins de polițiști cu 133 km/h, în Mangalia 25 februarie 2024 La data de 24 februarie a.c., în jurul orei 17.30, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Mangalia – Biroul de Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la faptul că, în stațiunea Vama Veche, s-ar fi produs un accident de circulație (tamponare), iar unul dintre conducătorii auto ar fi părăsit locul… Citește mai mult