Cele 3 semne de gripă la copii la care trebuie să fie atenți părinții și să meargă la Urgență Webpress, 6 ianuarie 2023 Medicul a spus că și înainte de pandemie după sărbători întotdeauna se observa o creștere a afecțiunior virale. „Ceea ce e diferit față de anii precedenți, când respectam o igiență a mâinilor, purtam cu toții mască și ne feream de persoanele bolnave, este că acum oamenii au obosit să se mai ferească și, pe cale de consecință, a crescut semnificativ numărul de boli virale. Ceea ce e diferit față de acum două săptămâni este creșterea numărului cazurilor de gripă. Într-una din gărzile precedente, la compartimentul de primiri urgențe din peste 140 de teste făcute pentru gripă, 80 au fost pozitive”, a afirmat dr. Mihai Craiu. Cele 3 simprome care trebuie să îi alerteze pe părinți El a avertizat că tratamentul trebuie administrat copiilor numai după ce există un diagnostic corect și în urma testării și a explicat că este foarte importantă hidratarea copiilor. „Important e să ne cumpărm medicamente dacă avem nevoie și dacă sunt prescrise de un medic. Spaimele și cumpăratul anticipativ sunt o altă caracteristică la români și care iau șansa unui pacient bolnav acum de a-și găsi medicamentele de care au nevoie. Hidratarea cred că e absolut esențială și suficientă pentru trei sferturi din copiii cu viroze obișnuite. La mare pericol sunt doar sugarii, care nu știu să-și sufle nasul și nu știu să expectoreze”, a afirmat Craiu. El i-a sfătuit pe părinți ca în cazul în care copilul are simptome de infecție virală să ia legătura mai întâi cu medicul de familie și a indicat trei simptome la care părinții trebuie să meargă cu copilul la Urgență: „La urgențe trebuie să vină copiii care au trei lucruri (simptome) importante: Deshidratare, adică ies mai multe lichide decât intră ei, desaturare – adică sunt vineți la buze, la limbă, la față – și cei care se simt extrem de rău, deci dureri mari de cap, de mușchi, de oase. La Urgențe, li se face un test, care aduce în cinci minute un rezultat, în cazul în care este necesar tratamentul antiviral”, a mai spus medicul. Comunicate noi Stiri
Stiri Doliu în familia regală a Norvegiei: Moartea Prințesei Astrid și impactul acesteia asupra monarhiei norvegiene 11 septembrie 2026 Familia regală a Norvegiei este din nou în doliu, după moartea Prințesei Astrid, la doar două zile după înmormântarea Regelui Harald. Această pierdere marchează o nouă eră în istoria monarhiei norvegiene. Citește mai mult
Stiri Expediția care a căutat să dezvăluie misterul Ameliei Earhart: realitate și dezamăgire pe atolul Nikumaroro 19 octombrie 2026 Expediția recentă din 2026 către atolul Nikumaroro a adus dezamăgiri în căutarea rămășițelor lui Amelia Earhart, dar a deschis noi direcții de cercetare. Citește mai mult
Românii îndură cele mai mari scumpiri din istorie. Mâncarea ne arde la buzunare 14 martie 202231 martie 2022 „Am cumpărat banane, portocale, mandarine… toate scumpe. Pe lângă fructe și legume și celelalte produse de baza cum ar fi pâine, malai, ulei s-au scumpit exagerat”, spune unul dintre români. Scumpirile din piețe și magazine sunt tot mai evidente, iar cifrele sunt confirmate și de la nivel oficial. Alimentele s-au… Citește mai mult