Orașul care oferă câte 30.000 de euro celor care se mută în localitate – Se află la doar 9 kilometri de plajă Webpress, 7 ianuarie 2023 Un orășel pitoresc din sudul Italiei oferă 30.000 de euro tuturor celor care aleg să își cumpere o locuință și să se mute acolo. Presicce sau orașul uleiului, cum mai este cunoscut datorită numărului mare de plantații de măslini de calitate, se află la doar 9 kilometri de mare și de plajele din Salento. Autoritățile locale au luat decizia de a-i plăti pe oameni să se mute acolo ca să repopuleze orașul, după ce rata natalității a ajuns la cel mai scăzut nivel și au mai rămas doar puțin peste 5.000 de locuitori. De altfel, în mai multe zone din Italia au existat astfel de inițiative pentru orașele mici aflate în pericol de abandon: spre exemplu, propunerea de a vinde case la prețul de doar un euro. Detaliile programului sunt încă în curs de finalizare, dar mai multe informații vor fi disponibile pe site-ul primăriei din Presicce în următoarele săptămâni. Programul face parte dintr-un efort de combatere a depopulării, orașul oferind și bani pentru noii părinți. Presicce a fuzionat cu orașul vecin Acquarica în 2019 și are acum o populație totală de aproximativ 5.000 de persoane. Comunicate noi Stiri
Vremea 11 ianuarie. Ploi abundente în cea mai mare parte a țării – Unde va ninge și se depune polei 11 ianuarie 2023 Astăzi valorile termice vor continua să se situeze peste cele specifice perioadei, cu maxime ce se vor încadra între 3 şi 10 grade. Cerul va avea înnorări şi vor fi precipitaţii însemnate cantitativ, undeva la peste 20, chiar 30 l/mp în sudul şi sud-estul ţării. Acestea vor fi sub formă… Citește mai mult
Veronel Rădulescu: „Elena Udrea ar putea scăpa definitiv de închisoare în luna mai” 10 aprilie 2022 Între timp, avocatul fostului ministru a declarat, în exclusivitate, pentru Realitatea PLUS, că există șanse ca aceasta să scape, definitiv, de închisoare în luna mai, când a fost stabilit termenul pentru recurs în casație. Magistrații bulgari au decis ca Elena Udrea să mai rămână în arest, până când va fi… Citește mai mult
Băncile oferă CREDITE tot mai greu. CONDIȚII IMPOSIBILE pentru români: ce spun oamenii 1 noiembrie 2022 „La momentul ăsta e și piața cumva destul de sus din punct de vedere și al dobânzilor, și al costurilor și al creditării. Nu știu dacă e neapărat momentul pentru a face o investiție, luând în calcul toată inflația. Probabil că o să mai aștept o perioadă, un an, doi,… Citește mai mult