Accident în centrul Timișoarei, între un taxi și o autospecială a Poliției Locale: două persoane, rănite Webpress, 8 ianuarie 2023 Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că în evenimentul rutier au fost implicate o autospecială a Direcției Poliției Locale Timișoara și un autoturism de taxi. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că, un bărbat, în vârstă de 45 de ani, a condus o autospecială a Direcției Poliției Locale Timișoara pe bulevardul I.C Bratianu, iar la intersecția cu strada Michelangelo a pătruns în intersecție pe culoarea roșie a semaforului electric, având în funcțiune semnalele luminoase, și a intrat în coliziune cu un autoturism, condus de o femeie, în vârstă de 45 de ani, care se deplasa pe strada Michelangelo, dinspre bulevardul Revoluției, aceasta intrând în intersecție pe culoare verde a semaforului electric. În urma impactului a rezultat rănirea conducătoarei auto și a unei femei, în vârstă de 55 de ani, pasageră în autospeciala Direcției Poliției Locale Timișoara. Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest rezultatul fiind negativ. A fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii cauzelor producerii accidentului rutier Comunicate noi Stiri
Studentă din Cluj, găsită moartă în Italia, pe marginea unui drum – abandonată după un accident înfiorător 15 septembrie 2022 Dana Maria Zaharie, în vârstă de 23 de ani, era originală din Carei (județul Satu Mare) și era studentă la Cluj. Tânăra își petrecea vacanța în Italia, iar zilele trecute a fost găsită fără viață pe marginea unei șosele din Cassino, provincia Frosinone, Lazio. Trupul ei a fost găsit de… Citește mai mult
DEMISIE de răsunet din AUR – pierdere uriașă pentru partid 4 mai 2022 „Având în vedere neconcordanţele de tip ideologic şi administrativ care au apărut între subsemnatul şi grupul pe care îl reprezentam, grupul AUR, în calitate de vicelider, vreau să îmi anunţ astăzi ieşirea din grupul AUR şi (…) vreau să vă anunţ că voi rămâne în continuare ca deputat neafiliat, în… Citește mai mult
STUDIU. Prețurile la motorină au crescut cu 70% în ultimul an 31 august 20231 aprilie 2026 Conform unui studiu, prețurile carburantului (diesel) a suferit modificări în această perioadă, cel mai mic preț fiind în luna mai 2023, 6.49 ron/litru iar cel mai mare preț fiind în luna iunie 2022, 9.24 ron/litru. InfoCons a realizat un Studiu cu privire la evoluția prețului la carburant pentru perioada 2022… Citește mai mult