Scandal monstru într-un local. Mai mulți indivizi s-au luat la ceartă și apoi au agresat angajații Webpress, 8 ianuarie 202310 ianuarie 2023 Un scandal a avut loc între mai multe persoane aflate într-un local din Baia Mare, iar după intervenţia celor care asigurau paza trei dintre angajaţi au fost agresaţi de persoane recalcitrante, care au fugit apoi. Poliţiştii au deschis o anchetă şi i-au identificat pe trei dintre suspecţi, cu vârste între 26 şi 37 de ani. ”Azi-noapte, poliţiştii băimăreni au fost sesizaţi să intervină la aplanarea unui conflict între mai multe persoane, produs la un local de pe strada Şcolii din municipiu. În urma deplasării la faţa locului, poliţiştii au constatat faptul că, în urma unui scandal iscat între mai multe persoane în incinta localului şi în urma interventiei angajatului responsabil cu ordinea în local şi a firmei de pază, trei dintre angajaţi ar fi fost agresaţi de persoanele recalcitrante”, a anunţat, duminică, Poliţia Judeţeană Maramureş. Conform sursei citate, persoanele implicate în altercaţie nu se mai aflau acolo la momentul sosirii poliţiştilor, dar dintre acestea au fost identificaţi, în baza informaţiilor deţinute, trei bărbaţi în vârstă de 26, 34 şi 37 de ani, toţi din Baia Mare. În acest caz se fac cercetări pentru lovire sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. Comunicate noi Monden / Lifestyle Stiri
Stiri Cancerul ovarian: O problemă ginecologică severă subdiagnosticată și perspective de tratament 20 mai 2026 Cancerul ovarian este o afecțiune malignă care evoluează adesea asimptomatic. Diagnosticul precoce și opțiunile de tratament sunt cruciale pentru un prognostic favorabil. Citește mai mult
Stiri Kremlinul și discuțiile cu UE: O analiză a pozițiilor și implicațiilor geopolitice 8 mai 2026 Kremlinul își arată disponibilitatea de a negocia cu Uniunea Europeană, dar subliniază că europenii trebuie să facă primul pas. Această dinamică reflectă tensiunile geopolitice actuale. Citește mai mult
Klaus Iohannis, mesaj după accidentul aviatic de la Constanța în care 7 militari au murit 2 martie 2022 „În această noapte tragică pentru aviația din România, gândurile mele se îndreaptă către familiile îndoliate ale militarilor de la Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu care și-au pierdut viața în zona localității Gura Dobrogei, în timp ce executau o misiune de salvare și recuperare. Elicopterul în care se aflau s-a prăbușit… Citește mai mult