George Simion: „OMV a cumpărat toate figurile cheie din guvernele României din 2003 și până în prezent” Webpress, 9 ianuarie 2023 „Din 2004 până în 2023 am avut o români care nu a avut politicieni. Contractul de privatizare al OMV nu s-a respectat. Situația continuă până azi, cu un ministru al energiei care semnează contracte în favoarea OMV. În loc să modernizeze stații și să privatizeze Arpechim, l-a distrus. Suma de 3 miliarde de euro, cât valoreaază Petrom, trebuie redusă și prin ANAF. Trebuie să recuperăm ce este al nostru, dar pe căi legale. Trebuie și OMV să primească amenzi. E un lung șir de complicități din 2003 până acum. Primul pas este desecretizarea contractului de privatizare. Ce se întâmplă cu OMV ar trebui să se întâlmple cu toate resursele. Putem avea un minister al resurselor naturale, ca soluție. OMV a cumpărat toate figurile cheie în guvernele din România din 2003 până în prezent. Acum, ministrul energiei semneaza acte de închidere a centralelor, iar terenurile ajung pe mâna OMV. ANRM poate să retragă licența celor de la OMV, justiția poate acționa. Într-o guvernare suveranistă cu oameni buni pe posturile lor din ministere. Nu știu dacă aș fi cel mai potrivit personaj din România să conducă lupta pentru suvernanitate de la noi. Nu vom avea liniște până nu vom redeveni proprietari în țara noastră. Dacă acum nu punem control asupra resurselor țării, le vom pune gaj pentru împrumuturile actuale”, a declarat în emisiunea ROMÂNIA SUVERANĂ liderul AUR George Simion. Comunicate noi Stiri George Simion
Stiri Transformări Politice în Kazahstan: Alegeri Anticipate și O Nouă Constituție 1 iulie 2026 Alegerile anticipate din Kazahstan, programate pentru 23 august 2026, sunt un moment crucial pentru viitorul politic al țării, în contextul noii constituții. Citește mai mult
Stiri Marea Britanie și Polonia: Un Parteneriat Strategic în Fața Amenințărilor Rusești 27 mai 2026 Marea Britanie și Polonia își unesc forțele printr-un nou tratat de apărare, răspunzând amenințărilor Rusiei și consolidând securitatea europeană. Citește mai mult
Stiri Analiza raportului controversat al deputatei AUR despre anularea alegerilor: un atac asupra democrației românești? 28 septembrie 2026 Laura Gherasim, deputată AUR, anunță finalizarea unui raport controversat privind anularea alegerilor din 2024, acuzând un „asasinat al democrației”. Analizăm implicațiile și reacțiile societății. Citește mai mult