Prințul Harry, alte dezvăluiri legate de familia regală britanică – Afirmații scandaloase despre consoarta regelui – Camilla – VIDEO Webpress, 12 ianuarie 2023 Ducele de Sussex spune, într-un nou interviu, la televiziunea americană CBS, că el și fratele său – William nu au acceptat moartea mamei lor, Prințesa Diana, și erau convinși că aceasta ar fi înscenat accidentul pentru a fugi de familia regală. A urmat apoi o perioadă întunecată pentru prințul Harry, care recunoaște că a recurs la droguri pentru a face față moartei mamei sale. A fumat marijuana şi a consumat cocaină. Mai mult, Harry a acuzat-o pe mama sa vitregă, Camilla, că a stricat relațiile din familie. „ Acumulasem multă furie. Din fericire, n-am manifestat-o împotriva cuiva, dar am recurs la băutură. Beam mult, ca să nu mai simt, ca să-mi abat gândurile de la asta. De asemenea, am recurs şi la droguri, a spus Harry. – N-ai crezut că e moartă? – Pentru mult timp, am refuzat să accept că s-a dus. În parte, pentru că-mi ziceam: Nu ne-ar fi făcut asta. Dar şi gândindu-mă… Poate că totul e un plan. Şi am discutat despre asta cu William. Şi el gândea la fel”, a mai declarat Prințul Harry. După moartea mamei sale – Prințesa Diana, în august 1997, a urmat căsătoria lui Charles cu viitoarea regină, Camilla, după 8 ani, în aprilie 20025. Harry o acuză pe mama sa vitregă, dar și pe Charles că s-au folosit de el şi de William pentru a-și crea o imagine bună. „Ea era principalul <<ticălos>>. Era prima persoană din căsnicie, simţea nevoia să-şi reabiliteze numele. Cum există o ierarhie familială, iar ea aspira să fie regina-consoartă, avea să calce pe cadavre din cauza asta”, a mai spus fiul cel mic al regelui Charles al III-lea. Harry a mărturisit că i-au spus Prințului Charles, actualul rege, el și fratele său William, să nu se căsătorească cu ea, însă s-au întrebat „de ce să meargă atât departe, voiau ca tatăl lor să fie fericit”. „Camilla m-a sacrificat pe altarul ei de PR”, a mai spus Ducele de Sussex. A urmat apoi relația sa cu actrița Megan Markle. Atunci când a prezentat-o familiei, în 2016, iniţial, tatăl său a plăcut-o, dar William a fost sceptic, relatează Realitatea PLUS. „Faptul că era americancă, actriţă, divorţată, de culoare (neagră, n.r.)… De fapt, mulatră, mama ei era neagră. Astea erau doar patru dintre stereotipurile tipice, care au început să alimenteze frenezia presei britanice”, a relatat Harry. Iar după ce în 2020 a renunţat la îndatoririle regale, legătura dintre prințul Harry și familia sa s-a rupt. – Vorbeşti cu William? Vă trimiteţi mesaje?, a fost întrebat. – Acum, nu. Dar aştept şi-mi doresc… Aştept şi-mi doresc mult să ne împăcăm, a spus Harry. – De când n-aţi mai vorbit? – De mult. – Vorbeşti cu tatăl tău? – N-am mai vorbit de mult, a mai povestit Prințul Harry. Comunicate noi Stiri
Cum protestează românii față de votul Austriei împotriva intrării în Schengen – Transportatorii, revoltați, au pierderi enorme 9 decembrie 2022 Refuzul Austriei de a spune da pentru intrarea țării noastre în Spațil Schengen a declanșat revoltă în rândul românilor. Unul dintre cei mai mari fermieri din România, Dimitrie Muscă, a anunțat că nu mai cumpără carburanți de la benzinăriile austriece și deja și-a închis conturile pe care le avea la… Citește mai mult
Stiri Controverse la Spitalul Județean Constanța: Medicii Rezidenți și Dilema Voluntariatului 26 iunie 2026 Scandalul de la Spitalul Județean Constanța evidențiază tensiunile din sistemul medical românesc, unde medicii rezidenți sunt constrânși să semneze cereri de voluntariat pentru gărzi. Această situație ar putea avea implicații grave asupra calității îngrijirii medicale. Citește mai mult
Alimente care nu trebuie ținute în frigider. Își pot pierde aroma sau proprietățile nutritive 14 octombrie 2022 Există o regulă destul de simplă pe care să o urmați (atenție, aceasta nu este întotdeauna valabilă): dacă alimentul nu este conservat în frigider în supermarket, atunci acesta nu ar trebui nici acasă așezat în frigider. Ce alte alimente nu trebuie ţinute în frigider Cartofii – frigiderul este un mediu… Citește mai mult