Kia EV9 câștigă premiul „Alegerea cititorilor” înainte să apară oficial Webpress, 21 ianuarie 2023 KIA anunță că viitorul SUV 100% electric Kia EV9 câștigă premiul „Alegerea cititorilor” înaintea dezvăluirii sale în cursul acestui an. Acest lucru face din acest SUV electric, cel mai așteptat model al anului 2023. Kia a triumfat la prestigioasele premii „What Car?” din Marea Britanie, înregistrând victorii în categoriile specifice cu modelele Kia Sportage și viitorul SUV 100% electric Kia EV9. Juriul „What Car?” a numit Kia Sportage „Cel mai bun SUV de familie”, remarcând o serie de calitâți care îl fac să iasă în evidență într-unul dintre segmentele cele mai disputate din Marea Britanie. Echipa de testare What Car? a evaluat o gamă largă de modele similare pe drumurile din Marea Britanie și la o unitate de testare dedicată. Disponibil cu sisteme de propulsie electrificate, inclusiv opțiuni mild hybrid (MHEV), hybrid electric (HEV) și plug-in hybrid (PHEV), modelul Sportage a devenit rapid unul dintre cele mai populare SUV-uri din Europa. Un total de 136.293 de unități au fost vândute până la sfârșitul lunii decembrie 2022 în întreaga regiune. Viitorul Kia EV9 și-a asigurat victoria în categoria „Alegerea cititorilor” a publicației What Car?. Trofeul a fost acordat prin vot de cititorii publicației What Car?, care au numit EV9 ca fiind cea mai așteptată mașină nouă din 2023. EV9, SUV-ul 100% electric de clasă mare al Kia, este următorul automobil electric care va fi lansat în cadrul strategiei „Plan S” a mărcii Kia, urmând să se situeze în topul automobilelor electrificate. Acesta merge pe urmele modelului Kia EV6 (numită „Mașina Anului 2022”) și ale noului Kia Niro EV, fiind unul dintre cele nouă modele electrice Kia care urmează să fie lansate până 2027. David Hilbert, director de marketing, Kia Europa a comentat: „Câștigarea a două prestigioase premii What Car? reprezintă o realizare de care ne putem simți cu adevărat mândri. În timp ce SUV-ul Kia Sportage este lider în clasa sa cu designul său remarcabil, sistemele de propulsie eficiente și caracterul practic impresionant, faptul că cititorii votează deja pentru noul EV9 înainte de dezvăluire evidențiază anticiparea puternică pe care oamenii o au pentru produsele noastre viitoare. Anul acesta se pregătește să fie încă unul interesant în călătoria noastră de a deveni un furnizor de top de soluții de mobilitate sustenabilă la nivel mondial.” Auto / Moto Comunicate noi Logistica / Transport
Șalupă a Gărzii de Coastă, scufundată de o barjă ucraineană, pe brațul Chilia. Un polițist a ajuns la spital 14 iunie 2023 Oamenii spun că barja ucraineană, scăpată de sub control, în derivă a luat la rând: pontonul de pasageri, alte pontone mai mici (private) și pontonul Poliției de Frontieră, unde era, printre altele, și o ambarcațiune militară care a fost băgată efectiv sub ponton, potrivit dobrogealive.ro. În acest moment, navele… Citește mai mult
Cod galben emis de ANM. Avertizare meteorologică pentru nouă județe 21 ianuarie 2024 Meteorologii au emis o atenţionare Cod galben de ceaţă, valabilă duminică dimineaţă, în nouă judeţe din sudul şi sud-estul ţării. Acolo, vizibilitatea va fi redusă sub 200 de metri, pe alocuri chiar sub 50 de metri, iar în funcţie de condiţiile locale se poate forma gheţuş. Administraţia Naţională de Meteorologie… Citește mai mult
Tragedie aviatică – AVION PRĂBUȘIT peste un cartier rezidențial: nu există supraviețuitori 22 noiembrie 2022 Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit, luni, într-un cartier rezidenţial, la Medellin, în nord-vestul Columbiei, pe o casă a cărei parte superioară a fost distrusă. Opt persoane care se aflau la bord – pasagerii şi echipajul – au murit. „A avut loc un accident de avion în sectrorul Belen… Citește mai mult