Anca Alexandrescu, după ce cancelarul Austriei a anunțat că va menține veto-ul față de extinderea Schengen: Noi suntem la mijloc în acest joc, nu avem nicio șansă Webpress, 21 ianuarie 2023 „Am spus din prima clipă că nu vom intra în Schengen nici anul acesta, este foarte clar. Este o înțelegere între Austria, Olanda și alte puteri. Noi suntem la mijloc în acest joc, ei fac pe polițistul bun și pe polițistul rău. Suntem păcăliți. Și povestea cu Bulgaria este un alt joc, dar este peste capul nostru. Atât timp cât poziționarea noastră de la București este extrem de slabă, cât timp noi nu avem o politică externă închegată și nu reușim să avem lideri care să aibă coloană vertebrală și curaj să spună lucrurilor pe nume, nu avem nicio șansă”, a precizat Anca Alexandrescu, la Realitatea PLUS. Context: Cancelarul Karl Nehammer anunță că Austria își menține veto-ul împotriva extinderii Spațiului Schengen, atât timp cât acesta nu funcționează, transmite agenția de presă austriacă APA. ”Atât timp cât spaţiul Schengen nu funcţionează, şi, spre exemplu, Germania desfăşoară controale la frontiere cu alte state membre Schengen precum Austria, la fel cum procedează şi multe alte state europene, nu putem extinde acest Spaţiu. Veto-ul Austriei rămâne, de aceea, în vigoare, până când situaţia se va schimba fundamental”, a declarat cancelarul Karl Nehammer, potrivit unui comunicat citat de APA. Declarația lui Nehammer vine cu două zile înainte de vizita acestuia și a ministrului de Interne austriac la granița dintre Bulgaria și Turcia. ”Bulgaria are nevoie de sprijin rapid şi adecvat pentru protecţia frontierei externe cu Turcia. Gardul de frontieră al Greciei poate servi ca model (…) Numărul mare de migranţi reţinuţi în Austria arată că sistemul Schengen este nefuncţional, iar, atât timp cât acest sistem şi protecţia frontierelor externe nu funcţionează, nici nu poate exista o extindere”, a mai spus cancelarul austriac Karl Nehammer. Jurnalistul Oliver Grimm, corespondentul „Die Presse” la Bruxelles, scria într-un scurt articol de opinie, că şeful guvernului, cancelarul Karl Nehammer, se va răzgândi în privinţa blocării accesului României la Schengen încă din luna februarie, imediat ce vor trece alegerile din Austria Inferioară, şi arăta că principalul argument pentru care o va face va fi de natură economică. Cancelarul Austriei și președintele Bulgariei s-au afișat public în prima zi a acestui an, subliniind ”buna colaborare” dintre cei doi, în urma scandalului de la finalul anului 2022, când Nehammer s-a opus intrării României și Bulgariei în spațiul Schengen. Comunicate noi Stiri
Sărbătoare 18 ianuarie. Zi importantă a ortodoxiei: mari sfinți sunt pomeniți în calendar 18 ianuarie 2023 OrtodoxeSf. Ier. Atanasie şi Chiril, arhiepiscopii Alexandriei Greco-catoliceSf. aep. Atanasie şi Chiril ai Alexandriei Romano-catoliceSf. Prisca, m. Sfinţii Atanasie şi Chiril, arhiepiscopi ai Alexandriei, sunt sărbătoriţi în calendarul creştin ortodox la 18 ianuarie. Sfântul Atanasie era din Alexandria, Egipt, şi a trăit în timpul succedării la conducerea Imperiului Roman a… Citește mai mult
Stiri Marco Rubio și Avertismentul pentru Aliații NATO: O Analiză a Implicațiilor Strategice și Politice 8 mai 2026 Marco Rubio avertizează aliații NATO despre refuzul accesului la bazele militare americane, subliniind implicațiile strategice și politice pentru alianță. Citește mai mult
Primul tren electric nou cumpărat de România în ultimii 20 de ani a ajuns în țară. Când va începe să circule garnitura – VIDEO 4 decembrie 2023 Primul tren electric produs de Alstom în Polonia pentru a fi livrat României a ajuns sâmbătă seară la Curtici, fiind aşteptat în 5 noiembrie la Bucureşti. Primul tren produs de către Alstom pentru a fi livrat României, prin Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF), în cadrul contractului privind achiziţia a 37… Citește mai mult