Anca Alexandrescu, noi dezvăluiri despre contractul privatizării Petrom, ținut la secret aproape 20 de ani pentru a ascunde trădarea națională Webpress, 22 ianuarie 2023 „Mă așteptam să reacționeze domnul Năstase, pentru că azi de dimineață am făcut o nouă postare pe pagina mea de socializare, pornind de la niște afirmații pe care domnia sa le-a făcut în mod repetat și la sfârșitul anului trecut, când s-a redeschis scandalul privatizării Petrom, și anume despre faptul că societatea Petrom era în faliment, era plină de datorii, că nu avea profit și că nu exista altă soluție. Am spus astăzi că profitul pe care Petromul l-a făcut în cei trei ani de dinaintea privatizării, din 2001, 2002, 2003 și am spus ”Da, domnule Năstase, ați avut dreptate, OMV era în faliment” și am prezentat clar că a făcut profit de foarte multe zeci de milioane de euro la acel moment și am lansat o provocare de dimineață, că mai are timp până la ora 21 să iasă și să spună ce grozăvii au făcut atunci. Domnia sa a ales să comenteze invocând din nou acel raport al Comisiei de Control, finalizat în octombrie 2007, început în septembrie 2006, la Comisia Senatorială, prezentând niște concluzii ale Comisiei cum că ar fi fost corectă evaluarea. Domnia sa a uitat să spună că și domnia sa a fost președinte al Camerei Deputaților, dar nu asta este esențial. Ci că președintele Senatului la acel moment, domnul Nicolae Văcăroiu, a întors raportul Comisiei care cerea renegocierea contractului cu OMV. L-a întors pentru niște motive de procedură, spunând că trebuie cerută părerea celor de la OMV și a lui Adrian Năstase, moment în care s-au schimbat total concluziile acestui raport. Declarațiile președintelui Comisiei de la acea vreme au rămas și ele spun foarte clar că a fost nu numai subevaluat, există și raportul Comisiei SRI. S-au dat niște facilități inadmisibile celor de la OMV, am să prezint pe larg în această seară. Scopul demersului meu nu este de a mă răzbuna pe cineva, nu doresc răul nimănui, îmi doresc ca România să poată astăzi să recupereze măcar o parte din ceea ce a avut. Autoritățile statului trebuie să își facă treaba!”, a precizat Anca Alexandrescu la Realitatea PLUS. Comunicate noi Stiri
Stiri Incendiul de la Punctul de Transformare Electrică din Pucioasa: O Analiză Detaliată a Incidentului și Implicațiilor Sale 25 iunie 2026 Un incendiu la un punct de transformare electrică în Pucioasa a dus la evacuarea a zeci de persoane, provocând îngrijorări legate de siguranța infrastructurii electrice. Citește mai mult
Tensiune MAXIMĂ pentru Elena Udrea: se apropie ziua SENTINȚEI autorităților bulgare. Când ar putea ajunge în țară 4 mai 2022 Noul termen stabilit de judecătorii bulgari este 10 mai. Se pare că decizia pentru care a fost stabilit acest termen ar fi fost legată de faptul în perioada 1-9 mai vecinii bulgari au mai multe sărbători legale. Înalta Curte de Casație și Justiție a decis joi ce se întâmplă în perioada… Citește mai mult
Bacalaureat 2025. Încep probele de evaluare a competențelor. Ce mesaj a transmis ministrul Educației părinților și profesorilor 27 ianuarie 2025 Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației, în intervalul 27 – 29 ianuarie are loc evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A; între 29 și 31 ianuarie vor fi evaluate competențele lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B, care va fi susținută de… Citește mai mult