Încasările ridicole declarate la Fisc de stomatologi. „Rezultă o medie a venitului impozabil lunar/contribuabil de 2.581 lei” Webpress, 25 ianuarie 202325 ianuarie 2023 Medicii stomatologi din România declară venituri lunare care ajung la o medie națională de 2.581 de lei. 76% dintre aceștia au declarat la nivelul anului 2021 venituri anuale sub nivelul a 12 salarii minime brute (27.600 lei), potrivit datelor analizate de Profit. Sunt motivele pentru care ANAF a decis de la finalul anului trecut să extindă și la nivelul cabinetelor medicilor stomatologi campania de informare pe care a derulat-o în rândul profesorilor pentru veniturile din meditații. Conform datelor de la nivelul Agenției ANAF, a rezultat că, în anul 2021, un număr de 12.174 de contribuabili (persoane fizice autorizate – cabinet medical individual), care desfășoară activități de asistență stomatologică – au realizat un venit impozabil de 377.075.245 lei, rezultând o medie a venitului impozabil/contribuabil anual de 30.974 lei, respectiv o medie a venitului impozabil lunar/contribuabil de 2.581 lei”, arată un document analizat de Profit. Trei sferturi dintre stomatologi au declarat pentru 2021 venituri anuale sub 12 salarii minime „Analiza veniturilor declarate prin Declarația unică, de către contribuabilii persoane fizice autorizate cu cod CAEN 8623, relevă că din cei peste 12.000 de contribuabili, un procent de 76% declară venituri impozabile sub nivelul a 12 salarii minime brute pe țară (27.600 lei). Totodată, precizăm că dintre aceștia, un procent de 40% se află în situația în care, fie au declarat pierdere fiscală, fie nu au depus Declarația unică pentru anul 2021”. Potrivit lui Heiuș, ANAF a identificat o zonă de neconformare fiscală în rândul medicilor stomatologi. „Ținem foarte mult la prevenție. În urma analizelor de risc făcute la nivelul ANAF, a rezultat un risc de neconformare ridicat pe acest segment de activitate. Vom trimite scrisori personalizate, vom face ghiduri, vom încerca să mediatizam ce au de făcut. Dar este normal ca și beneficiarii acestor servicii să solicite bon fiscal, așa cum este normal când plătesc sumele de bani”, a spus Heiuș referitor la cabinetele stomatologice. Afaceri / Comert Comunicate noi Finante / Contabilitate Institutii publice Monden / Lifestyle Politica Resurse umane Stiri
„În 50 de ani, Bucureștiul nu va putea fi locuit în mod decent”. Un climatolog vorbește de cea mai mare îngrijorare pentru anii viitori 6 iunie 20226 iunie 2022 Furtunile de vară nu sunt ceva neobișnuit, însă intensitatea cu care ele se manifestă acum „depășește ceea ce știam de acum mai multe decenii”, spune climatologul Roxana Bojariu. Potrivit expertei, acest lucru poate fi pus în legătură cu schimbarea climei. „Deci fenomenele sunt normale pentru perioada din an, dar intensitatea… Citește mai mult
Stiri Haosul aerian din Marea Britanie: Întârzieri și anulări cauzate de defecțiuni tehnice 21 septembrie 2026 Aeroporturile din Marea Britanie au fost afectate de întârzieri și anulări majore din cauza unei defecțiuni tehnice, generând critici severe la adresa sistemului de control al traficului aerian. Citește mai mult
Ministrul ungar de Externe: Interesul Ungariei este de a avea cea mai bună colaborare cu România 14 aprilie 2022 „Interesul nostru în Ungaria este să avem cea mai bună colaborare posibilă cu România şi să construim, să clădim această colaborare continuu. Avem motive nenumărate, pe care nu trebuie să le explic. Cu cât este stabilitatea politică mai mare în România şi Guvernul mai stabil în România, cu atât este… Citește mai mult