Protest la sediul Poliției Locale din București după moartea femeii sfâșiate de câini. Oamenii cer să fie protejați Webpress, 25 ianuarie 2023 La patru zile de la moartea femeii ucise de câini în zona Lacul Morii, nimeni nu a găsit până la acest moment o soluție ca aceste tragedii să nu se mai întâmple. Aceasta este una dintre cerințele protestatarilor din Capitală, revoltați de lentoareea răspunsurilor din partea autorităților. „Protestăm din cauza faptului că după patru zile nu s- a luat absolut nici o măsură. Eu locuiesc într-o zonă de case, și, în toată copilăria mea, venind de la școală, era o haită de 30 de câini. Am învățat să nu respir. Este o groază care nu trece nici măcar cu anii, dar această fată nu a mai apucat să trăiască cu această groază, care este preferabilă morții”, a spus o femeie aflată în mijlocul protestelor. „Poliția locală are în atribuții curățarea străzilor de aceste pericole, și totuși, nu a făcut absolut nimic. Se pasează de la unul la altul această responsabilitate, și unul dintre motivele pentru carte am venit aici este că nu avem nevoie de două tipuri de poliție. Poliția locală ar trebui desființată și toți să migreze către poliția generală. Doar ridică mașini, amendează bunicuțe, nu avem nevoie de astfel de lachei. Am înțeles că ei răspund doar în fața primarului. Pentru ce așa ceva?” a mai spus protestatara. Între timp, familia îndurerată a ajuns la INML pentru a ridica trupul neînsuflețit al Anei Oros. „Astăzi sunt aici ca să o iau pe Ana, va fi depusă la capela din cimitirul Giulești Sârbi. Ceea ce s-a întâmplat cu Ana este tragic și foarte dureros. Este practic inadmisibil, intolerabil, ca în mileniul III, într-o societate care se vrea educată, pentru că Ana era un om educat, să se întâmple lucruri de genul ăsta. Bineînțeles, toți vinovații trebuie să plătească pentru ce s-a întâmplat, indiferent de partea de vină și de cantitatea de vină pe care o poartă, sau forma vinei pentru care sunt responsabili. Ei trebuie trași la răspundere pentru ca aceste lucruri nu se pot repeta, este inadmisibil. Autoritățile și instituțiile statului trebuie să-și facă datoria pentru care au fost înființate”, a spus fostul soț al Anei Oros. Comunicate noi Stiri
Stiri Atac armat în Israel: O analiză detaliată asupra violenței și tensiunilor interetnice 7 iunie 2026 Un atac armat în centrul Israelului a provocat moartea unei persoane și rănirea altor cinci, adâncind tensiunile interetnice și provocând întrebări despre securitate și justiție. Citește mai mult
Volkswagen se aşteaptă la câştiguri semnificative din 2026, de pe urma vehiculelor electrice 30 ianuarie 2023 Volkswagen se aşteaptă ca investiţiile în noile softuri şi în tehnologia privind vehiculele electrice să atingă nivelul de vârf în următorii 2-3 ani, obiectivul fiind ca din acel moment să se înregistreze câştiguri semnificative de pe urma modelelor alimentate de baterii, transmite Bloomberg. Până în 2026, cel mai mare producător… Citește mai mult
Cât de serios este un bărbat într-o relație, în funcție de zodie. Horoscopul inimilor frânte pentru 5 zodii 10 iulie 202310 iulie 2023 Iată cât de serios este un bărbat într-o relație în funcție de zodie! Horoscopul inimilor frânte pentru 5 zodii din zodiac. Berbec Nu este un secret că Berbecului îi place să flirteze. Totuși, atunci când găsește persoana potrivită, acesta îi rămâne fidel. Relația cu acest bărbat va fi una destul… Citește mai mult