Ce „minunății” au găsit inspectorii de la Protecția Consumatorului la comercianții din Piața Unirii – LISTA celor sancţionaţi (VIDEO) Webpress, 27 ianuarie 2023 ANPC a transmis, vineri, printr-un comunicat de presă, că în zilele de miercuri şi joi au avut loc acţiuni de control la operatorii economici care desfăşoară activităţi comerciale, în domeniul produselor alimentare sau de alimentaţie publică, în zona Pieţei Unirii din Sectorul 3 al Capitalei. “Prioritizăm informaţiile primite în mediul online, la nivelul Academiei Comisarilor. Vizăm, în anul 2023, zonele cu impact social major şi, în consecinţă, vom fi prezenţi peste tot unde situaţia o va impune!”, a declarat preşedintele ANPC, Horia Constantinescu. În urma verificărilor, 20 de operatori economici au fost sancţionaţi, primind amenzi în valoare totală de 188.000 de lei. De asemenea, au fost oprite definitiv de la comercializare peste 400 de kilograme de produse alimentare neconforme. Comisarii ANPC au închis temporar şase unităţi şi trei vitrine frigorifice de la al şaptelea operator economic. Companiile sancţionate SC Doely Gustos SRLSC Market Media Food SRL – Trattoria VerdiSC Avicri Food & Drinks SRL (oprit temporar de la funcţionare)SC Emest Prest Service SRLSC Bianco Latte SRL – Borsalino (oprit temporar de la funcţionare)SC Tomorrow Food SRL – Level Up Fast FoodSC Comida Mexicana SRL – Casa de TacosSC Carrefour România SA (oprit temporar de la funcţionare 3 vitrine frigorifice)SC Pan Ion Prod Com SRLSC Pamfi Jina SRLSC Premier Restaurants Romania SRL – McDonald’s UniriiSC Zoomserie SRL – Cofetăria ZoomserieSC Patiseria Tineretului S.R.L – Patiseria Tineretului (oprit temporar de la funcţionare)SC Berezka Stores SRLSC Il Maestro S.R.L – MegapanSC US Food Network SA – KFC UniriiSC MLS Invest Trading SRL – Chopstix (oprit temporar de la funcţionare)SC Denis si bunicii SRL – Casa Denis Fast Food Delivery (oprit temporar de la funcţionare)Sc ALEXDMA Panification SRL – Covrigăria Alex (oprit temporar de la funcţionare) Printre deficienţele constatate de comisarii ANPC au fost: folosirea unor produse alimentare fără etichete cu elemente de identificare şi caracterizare şi fără menţionarea datei limită de consum; prezenţa insectelor vii în unitate; nerespectarea vecinătăţii produselor alimentare în spaţiile frigorifice (respectiv ouă neigenizate depozitate în imediata vecinătate cu semipreparatelor); schimbarea stării termice iniţiale a produselor alimentare; comercializarea unor produse alimentare cu data limită de consum depaşită; utilizarea unor ustensile de bucătărie neprofesionale şi cu grad avansat de uzură şi a bureţilor de sârmă; nerespectarea condiţiilor de depozitare menţionate de producător. Alimente depozitate direct pe jos Alte nereguli găsite de echipele de control au fost: folosirea unor agregate frigorifice neigenizate corespunzător cu lichide scurse, şi rugină, cu depuneri de gheaţă, cu tăvile deteriorate, cu fisuri şi rupturi; depozitare produselor direct pe paviment; colectarea rezidurilor in recipiente neacoperite, folosirea unor hote cu acumulare cantitativă de praf şi grăsime la nivelul tubulaturii; lipsa menţionării, în lista meniu, a faptului că ingredientul prezentat era de fapt un înlocuitor pe bază de grăsimi vegetale; nerespectarea temperaturii de păstrare a produselor la masa caldă; depozitarea produselor la temperatura mediului ambiant. În urma verificărilor ANPC a mai constatat: folosirea unor cântare fără verificare metrologică; lipsa autorizaţiei de funcţionare; comercializarea unor produse a căror provenienţa nu a putut fi stabilită; utilizarea unei mese de lucru cu rugină, acumulări de praf, grăsime si rupturi; folosirea unor produse alimentare cu modificări organoleptice şi ambalaje; utilizarea, la bar, de paie din material plastic neambalate individual; diferenţe de gramaj între produsele de patiserie; existenţa pavimentului cu plăci de gresie sparte/fisurate şi cu tavan cu pete de grăsime şi impurităţi; lipsa graficului de schimbare a uleiului de prăjire; reutilizarea ambalajelor din material plastic. Comunicate noi Stiri
Stiri Avertismentul Lituaniei: Divizarea NATO din cauza cheltuielilor pentru apărare și implicațiile acesteia 4 iulie 2026 Președintele Lituaniei, Gitanas Nauseda, avertizează că NATO s-ar putea diviza din cauza cheltuielilor inegale pentru apărare, subliniind tensiunile actuale din cadrul alianței. Citește mai mult
Programul complet al românilor la Mondialul de natație. Când intră în scenă ”regele” David Popovici 12 decembrie 202212 decembrie 2022 La noapte, la Melbourne se dă startul unei noi ediții a Campionatului Mondial de înot în bazin scurt (25 m) pentru seniori. Între 13 și 18 decembrie 2022, iubitorii natației din întreaga lume vor fi cu ochii pe Australia, acolo unde vor înota și trei sportivi români: David Popovici (100… Citește mai mult
Stiri Interceptarea dronelor: MApN și provocările în apărarea României 26 iulie 2026 MApN a interceptat o dronă în spațiul aerian românesc, evidențiind riscurile generate de conflictul din Ucraina și măsurile de apărare ale țării. Citește mai mult