Clubul Presei. Demers fără precedent în România, sprijinit de Trustul Realitatea. Susținem libertatea cuvântului! Webpress, 1 februarie 2023 „Acest demers are drept scop asigurarea unei mai bune informări a cetățeanului, prin protejarea ziariștilor curajoși și asigurarea unei informări mai complete și mai oneste a cetățenilor. Clubul Presei va fi organizat pe două secțiuni. Va exista un departament al redactorilor, toți jurnaliștii din țară având astfel posibilitate să se înscrie și să participe la luarea celor mai importante decizii. Și un departament al proprietarilor, rezervat caselor de presă, al cărui principală sarcină va fi să poarte cuvenitele negocieri cu autoritățile statului, astfel încât să fie asigurate garanții din ce în ce mai mari în ceea ce privește libertatea de expresie”, spune Sorin Roșca Stănescu. Zilele următoare, cu sprijinul trusturilor Realitatea și Gold FM, împreună cu consultantul Clubului Presei, Sarmiza Andronic, vom informa cu privire la modalitatea concretă de înscriere. Jurnalistul Sorin Roșca Stănescu face apel la toți colegii din mass-media să popularizeze acest demers și, evident, să-l susțină. Inițiatorul acestui demers, crearea Clubului Presei, spune că, împreună, presa va deveni mai puternică. Realitatea Media se alătură inițiativei și invită, la răndul său, toate instituțiile media din România dar și jurnaliștii independenți să participe la crearea unei asociații a presei care susține diversitatea de idei, libertatea cuvântului și independența economică a mass-media! Comunicate noi Stiri
Bentley anunță că Q1 2022 a fost cel mai bun prim trimestru din istorie 5 mai 2022 Bentley Motors a anunțat astăzi rezultate financiare record pentru primul trimestru al anului 2022. Cifrele încurajatoare dezvăluie o performanță de neegalat a mărcii britanice de lux în primul trimestru, cu profit operațional în creștere cu 162 la sută, până la 170 de milioane de euro, echivalând cu al doilea cel… Citește mai mult
ALERTĂ METEO – COD ROȘU. Furtună aproape de intensitatea unui uragan, în România – HARTA actualizată: vreme severă 28 martie 2023 INFORMARE METEOROLOGICĂ Interval de valabilitate: 28 martie, ora 10 – 30 martie, ora 09Fenomene vizate: răcire accentuată – îngheț la sol și brumăZone afectate: conform textului În intervalul menționat vremea va fi rece pentru această dată în toată țara, iar temperaturile minime vor fi preponderent negative, astfel încât se vor… Citește mai mult
Stiri Declinul Popularității lui Donald Trump: Cauze, Implicații și Perspective pentru Viitor 21 septembrie 2026 Declinul popularității lui Donald Trump la cel mai scăzut nivel din cariera sa politică ridică întrebări despre viitorul său și al Partidului Republican. Citește mai mult