Scrisoarea unei femei analfabete către soțul ei plecat la muncă în Germania

Să fii departe de cei pe care îi iubești este una dintre cele mai dificile experiențe de viață, chiar și cu apelurile video transcontinentale ieftine și ușoare de astăzi.

Așa că ne putem doar imagina cât de greu le-a fost oamenilor nu cu mult timp în urmă, când apelurile telefonice internaționale erau un lux, iar singura modalitate de a păstra legătura erau scrisorile care ajungeau la destinație după câteva zile sau chiar săptămâni. Și asta, presupunând că acești oameni știau să scrie…

Scrisoarea femeii care cunoștea doar cifrele. Foto: Gesualdo Bufalino

În anii ’70, 5.2% din populația Italiei era analfabetă. Majoritatea celor care nu știau să citească sau să scrie erau din zonele rurale.

Una dintre aceste persoane a fost și această mamă cu trei copii, care a trăit probabil în zona orașului Catania, din estul Siciliei. Povestea ei a intrat în istorie datorită unei scrisori emoționante din 1973, compusă în întregime din desene, descoperită de scriitorul sicilian Gesualdo Bufalino.

Femeia i-a scris o scrisoare soțului ei, care emigrase (ca mulți alți compatrioți) în Germania, pentru a munci. Bufalino a intrat în posesia scrisorii și a tradus simbolurile, iar interpretarea lui a fost publicată în cartea „La luce e il lutto”.

10 lucruri uimitoare despre analfabetism pe care s-ar putea să nu le știi

Probabil pentru a păstra intimitatea corespondenței lor, femeia nu a cerut ajutor pentru a redacta scrisoarea în italiană. În schimb, scrie Bufalino, femeia și soțul și-au dezvoltat propriul cod secret. Bufalino, relatează publicația italiană Il Post, a reușit să traducă simbolurile în cuvinte.

Desigur, este dificil să se ajungă la o traducere exactă a scrierii pictografice, însă iată cum arată interpretarea lui Bufalino:

„Iubirea mea dragă, inima mea este chinuită de gândul tău îndepărtat, și-mi întind brațele spre tine, împreună cu cei trei copii. Toți sănătoși, eu și cei doi mai mari, cel mic, bolnav, dar nu grav.

Cei mai mulți analfabeți locuiau în zone rurale. Foto: Wikimedia

Scrisoarea anterioară pe care ți-am trimis-o nu a primit răspuns și sunt tristă din această cauză. Mama ta, lovită de o boală, se află în spital, unde mă duc să o vizitez.

Nu-ți face griji că mă duc acolo cu mâinile goale; sau singură, generând bârfe: fiul nostru mijlociu vine cu mine, în timp ce cel mai mare are grijă de cel mic.

M-am asigurat că pământul a fost arat și semănat. Celor doi muncitori zilieri le-am dat 150.000 de lire (astăzi, suma ar însemna aproximativ 500 de euro).

Au avut loc alegerile. Am votat pentru creștin-democrați, așa cum mi-a sugerat preotul. Pentru Secera și Ciocanul, înfrângerea a fost uriașă: ca și cum ar fi murit, într-un sicriu.

Dar, indiferent cine va câștiga, e același lucru. Pentru noi nu se schimbă nimic: așa cum am lucrat pământul până acum, așa îl vom lucra și de acum înainte.

Anul acesta, multe măsline din măslinii noștri. Bărbații și cei doi băieți pe care i-am angajat, unul să le doboare, ceilalți să le culeagă din pământ, m-au costat 27.000 de lire (aproximativ 90 de euro).

Am mai cheltuit 12.000 (aproximativ 40 de euro) pentru presa de măsline. Am obținut suficient ulei pentru a umple un butoi mare și unul mic. Îl pot vinde la prețul actual, care este de 1.300 lire pe litru.

Iubirea mea îndepărtată, inima mea se gândește la tine. Acum, mai ales că se apropie Crăciunul, îmi doresc să fiu cu tine, inimă lângă inimă.

O îmbrățișare, așadar, din partea mea și a celor trei copilași ai noștri. La revedere, iubire dragă, inima mea este a ta și îți sunt fidelă, unită cu tine așa cum sunt cele două inele ale noastre.”