Temperaturi record în Australia! A fost cea mai fierbinte zi din istoria măsurătorilor sale meteorologice Webpress, 13 ianuarie 2022 Temperatura înregistrată joi în Onslow, un oraş din statul Australia de Vest, a egalat recordul de căldură din această ţară, stabilit în anul 1962 într-o localitate din statul Australia de Sud. Oraşul Onslow şi localităţile învecinate ar putea să stabilească un nou record în perioada următoare, întrucât meteorologii au prognozat o uşoară creştere a temperaturilor pentru ziua de vineri. Recordul de joi a fost stabilit în contextul în care statul Australia de Vest a raportat luna trecută cel mai amplu incendiu de vegetaţie din istoria sa. Un focar situat în apropiere de Margaret River a distrus peste 6.000 de hectare de vegetaţie şi le-a obligat pe autorităţile locale să ordone evacuarea unor rezidenţi. Biroul de Meteorologie din Australia a confirmat joi că recordul de temperatură din Onslow a fost stabilit la ora locală 14:26. Potrivit presei australiene, temperatura medie din Onslow în această perioadă a anului este de 36,5 grade Celsius. Alte două oraşe australiene, Mardie şi Roebourne, au raportat temperaturi care au depăşit joi pragul de 50 de grade Celsius. Chris Fawkes, meteorolog la BBC, a spus că temperaturile vor creşte uşor vineri, dar vor scădea apoi în zilele următoare. Comunicate noi Stiri
Nouă etnici sârbi din Bosnia Herțegovina, puși sub acuzare pentru uciderea a 100 de musulmani în timpul războiului 29 decembrie 2021 La 26 de ani de la încheierea războiului dintre sârbii ortodocși, croații catolici și bosniacii musulmani, în care au murit aproximativ 100.000 de oameni, Bosnia-Herțegovina încă mai caută persoane dispărute și deschide procese împotriva presupușilor făptași, informează Reuters. În același timp, țara balcanică trece prin cea mai gravă criză politică… Citește mai mult
Stiri Emiratele Arabe Unite și Israel: O relație în lumina speculațiilor despre vizitele secrete 14 mai 2026 Emiratele Arabe Unite neagă vizita secretă a lui Netanyahu, subliniind importanța transparenței în relațiile internaționale. Acordurile Avraam sunt fundamentale. Citește mai mult
Firea anunță primele vouchere pentru fertilizarea in vitro. Câte decontări vor fi acordate pe parcursul unui an și de ce depind 17 ianuarie 2023 ”Se decontează procedura de fertilizare in vitro și ne-am oferit să decontăm două vouchere, unul de 5000 de lei și unul de 10.000 de lei, dacă medicul specialist consideră că prima etapă este una de succes. Sunt convinsă că vom avea cât mai multe rezultate bune, gravide și copii… Citește mai mult