Bărbat salvat de la moarte de profesorii unui liceu din Iași! El a fost resuscitat după ce a suferit un stop cardiac în fața elevilor Webpress, 16 februarie 2023 Coordonatorul UPU-SMURD Iaşi, Diana Cimpoeşu, a declarat că intervenția profesorilor a fost vitală în acest caz:„Pacientul a fost găsit în stop cardiac, dar cu manevre de resuscitare începute de cadrele didactice de la acel colegiu. Echipa Terapie Intensivă SMURD a intervenit, a făcut resuscitare avansată cu defibrilare. A fost necesară aplicarea a 17 șocuri electrice externe. Pacientul a rămas în Terapie Intensivă și evoluția lui a fost una favorabilă. Vedem că, văzându-și starea de conștiență, va avea nevoie în continuare de internare și de terapie complexă în cardiologie, dar este esențial că viața lui a fost salvată în primul rând pentru că profesorii din colegiul respectiv au intervenit imediat și au început compresiile toracice. Este o atitudine corectă, este ceea ce trebuie făcut pentru orice persoană, fie că se află acasă, pe stradă, vreo instituție publică: cei care constată că devin inconștienți, sună la 112, apoi la indicația dispecerului, dacă este vorba de o oprire cardiacă, deci pacientul nu respiră și n-are niciun fel de mișcări, timp de zece secunde, se începe efectuarea compresiunilor toracice.” Diana Cimpoeșu a precizat că cei de la UPU, SMURD şi disciplina Medicină de Urgenţă din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Iaşi au organizat anul acesta cursuri de resuscitare în şcoli şi colegii din municipiul reşedinţă. Comunicate noi Stiri
Război Ucraina. Rușii recunosc că trupele au probleme pe front 18 octombrie 2022 Armata rusă a declarat marţi că situaţia de pe teren în Ucraina este „tensionată” pentru trupele sale în faţa unei contraofensive ucrainene, în special la Herson, oraş a cărui populaţie urmează să fie evacuată în curând, după mai multe eşecuri semnificative ale forţelor ruse în estul şi sudul ţării, relatează… Citește mai mult
Cum ne ajută americanii în cazul unei invazii ruse în Ucraina. Criza energetică majoră, subiect de discuție cu autoritățile de la București 9 februarie 2022 Statele Unite iau în considerare toate scenariile, inclusiv o eventuală criză energică şi o posibilă criză a refugiaţilor ucraineni în România, a afirmat miercuri, la Bucureşti, Derek Chollet, consilier politic în cadrul Departamentului de Stat al SUA, care în acelaşi timp s-a declarat „impresionat” de nivelul pregătirilor pe care i… Citește mai mult
Stiri Protecția minorilor în era digitală: Comisia Europeană propune interdicții pentru rețele sociale și chatboturi AI pentru copiii sub 15 ani 15 septembrie 2026 Comisia Europeană propune interdicții pentru rețele sociale și chatboturi AI pentru copiii sub 15 ani, în încercarea de a proteja minorii în mediul digital. Citește mai mult