Comisia Europeană: Pensiile militare sunt pensii SPECIALE – Coaliția de guvernare, așteptată să ia o DECIZIE Webpress, 16 februarie 2023 Revizuirea vizează toate pensiile speciale, inclusiv a celor militare, cu scopul de a le alinia cu principiul contributivităţii, şi face parte dintr-o reformă mai amplă a sistemului public de pensii, reprezentând un element cheie al Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României. În precizarea trimisă de Comisia Europeană scrie negru pe alb că, pentru a beneficia de fondurile europene, România trebuie să îndeplinească „satisfăcător” angajamentele asumate şi să schimbe modul în care sunt calculate pensiile de serviciu. Comisia Europeană: ”Pensiile speciale nu țin de competențele Uniunii Europene (UE). Cu toate acestea, pentru ca România să primească fondurile alocate prin Planului Național de Redresare și Reziliență al României (PNRR), aceasta trebuie să îndeplinească satisfăcător reformele referitoare la pensiile speciale la care țara s-a angajat prin acest plan. Revizuirea vizează toate pensiile speciale, inclusiv a celor militare, cu scopul de a le alinia cu principiul contributivității și face parte dintr-o reformă mai amplă a sistemului public de pensii, reprezentând un element cheie al Planului Național de Redresare și Reziliență al României.” Sunt peste 300.000 de pensionari, în cea mai mare parte militari şi magistraţi, care beneficiază de un alt mod de calcul a veniturilor. Comunicate noi Stiri
Partenerul perfect, în funcție de zodie. Horoscopul sufletului pereche 8 decembrie 2022 Iată de ce trebuie să consulți și stelele atunci când vrei să-ți găsești iubirea desăvârșită. Nu uita însă că partenerul perfect poate fi o persoană la care nu te aștepți deloc sau care nu-ți atrage în niciun fel atenția în primă instanță. De aceea, fii cu ochii în patru, pentru… Citește mai mult
Klaus Iohannis: Parcurgem cea mai gravă criză de după Al Doilea Război Mondial 8 martie 20228 martie 2022 „Parcurgem cea mai gravă criză de după cel de al Doilea Război Mondial. România condamnă ferm agresiunea rusă asupra Ucrainei, sprijină ferm suveranitatea și intergritatea teritorială ale Ucrainei și va continua să acorde asistență Kievului în aceste momente dificile pentru poporul ucrainean. (…) România își va consolida propria capacitate de… Citește mai mult
Viață în Sistemul Solar? Un satelit al lui Saturn ar putea fi o gazdă bună, spune un model teoretic de la MIT 16 august 202216 august 2022 O echipă de cercetători de la Massachussetts Institute of Technology a creat un model teoretic care confirmă că salinitatea oceanelor de pe Enceladus, satelit al lui Saturn, ar putea fi la nivelul corespunzător pentru a găzdui viață. În articolul publicat în revista „Science Advances”, grupul descrie factorii utilizați în crearea… Citește mai mult