Cutremur violent, de 6,7 grade, în Indonezia: panică pe străzi, clădirile au început să se clatine Webpress, 14 ianuarie 2022 Locuitorii din Jakarta au fost cuprinşi de panică şi şi-au părăsit locuinţele în mare grabă, însă autorităţile locale nu au raportat deocamdată victime omeneşti şi nici pagube materiale. „Am fost foarte speriată, cutremurul s-a produs dintr-o dată şi a fost foarte puternic”, a declarat o bonă din Jakarta, Ani, în vârstă de 38 de ani. „Când am simţit că locuinţa începe să se clatine, l-am luat repede în braţe pe copilul angajatorului meu şi am fugit pe scări”, a adăugat ea. Seismul s-a produs la ora locală 16:05 (09:05 GMT), iar epicentrul său a fost situat la 52 de kilometri sud-vest de oraşul Sumur din provincia Banten, în apropiere de Jakarta, la o adâncime de 10 kilometri. Cutremurul a fost resimţit şi în provincia West Java şi în Lampung, pe insula Sumatra. Agenţia de meteorologie din Indonezia (BMGK) a anunţat că acest seism nu a avut forţa necesară pentru a provoca un tsunami. Indonezia se află în aşa-numitul „Cerc de Foc al Pacificului”, o zonă cu o puternică activitate seismică, unde mai multe plăci tectonice ale Pământului se intersectează şi provoacă un număr mare de cutremure şi evenimente vulcanice. Comunicate noi Stiri
Stiri Transformarea digitală a Băncii Transilvania: Noul BT Pay și impactul său asupra utilizatorilor 22 octombrie 2026 Banca Transilvania lansează BT Pay, o aplicație reorganizată care îmbunătățește experiența utilizatorilor. Noul design și funcționalitățile extinse vizează integrarea serviciilor financiare. Citește mai mult
HOROSCOP 14 februarie. Ce spun astrele de Ziua Îndrăgostiților 13 februarie 2022 Berbec Un proiect personal începe să prindă contur. Îți faci curaj și începi să crezi că sunt șanse de reușită. Taur Ești foarte atașat de partenerul de viață. Numeri minutele până când o să ajungi acasă. Gemeni Dragostea plutește în aer. După luni în care ai cântărit opțiunile, ești pregătit… Citește mai mult
Stiri Controversa expoziției militare din Ucraina: Arestarea organizatorului și implicațiile atacului rusesc 27 iulie 2026 Arestarea organizatorului expoziției militare din Ucraina ridică întrebări despre responsabilitate și măsuri de securitate în contextul atacului rusesc. Citește mai mult