Răspuns surprinzător al lui Mircea Radulian la teoria că seismele din Gorj au fost provocate de exploatarea gazelor de șist Webpress, 16 februarie 2023 Întrebarea care a stat pe buzele multora este aceea dacă este corectă teoria conform căreia cutremurele din zona Gorjului ar putea fi provocate de exploatările pentru gaze de șist din zonă. La aceasta, expertul seismolog a spus că este nevoie de cercetări amănunțite pentru a stabili corelația cauză – efect: „Am auzit de teoria că aceste cutremure au fost provocate de niște exploatări de gaze de șist, care în prezent nu se mai fac. Este important de știut cât de mult au durat aceste exploatări, dacă într-adevăr s-au făcut.” Mircea Radulian a spus că eventuale perturbări ce ar fi putut fi provocate de exploatările de gaze de șist ar fi fost seisme de mai mică intensitate „În general exploatările de gaze de șist pot să provoace cutremure, dar de magnitudine mai mică. Deci nu sunt chiar la nivelul acestor cutremure care s-au produs. Ele perturbă într-adevăr zona respectivă, mai ales către suprafață. Cutremurul a fost la suprafață, deci oarecare influență ar fi putut să fie, dar rămâne de verificat. În primul rând cât de intens s-au făcut aceste exploatări, dacă într-adevăr s-au făcut la intensitate mare, pentru că atfel nu pot să aibă influență așa de mare.” Directorul științific al INFP a explicat amănunțit în ce măsură pot influența aceste exploatări activitatea seismică și cât de importantă este durata lucrărilor. „Durata exploatărilor contează pentru că se introduc acele fluide sub presiune dacă durează până într-un an nu pot perturba prea mult. Ele perturbă pe măsură ce se fac aceste exploatări. Și chiar dacă ar apărea cutremure, în mord normal ar trebui să fie mici ca magnitudine. Până în 3. Zona este seismică, deci ar fi putut produce cutremure, dar mai mici după părerea mea.” Radulian a mai explicat faptul că efectul este valabil doar în perioada în care funcționează exploatările respective. Cutremurele din Turcia și eventualul lor efect asupra cutremurelor din Gorj În ceea ce privește cutremurele din Turcia, și dacă acestea au legătură cu cele din România, directorul INFP a răspuns: „Este vorba de un cutremur mare. Un cutremur de așa magnitudine cu siguranță afectează într-un fel toată zona Balcanică, mergând până în România, și Croația, Albania, Bulgaria, Grecia, dar va fi un subiect de studiu în sensul că există o activitate permanentă în această zonă. Trebuie studiată o anumită perioadă de timp, să vedem dacă se constată o intensificare a activității pe toată această arie și dacă această intensificare este semnificativă din punct de vedere statistic, pentru că aceste procese pot fi monitorizate si din punctul de vedere al unor calcule. De abia atunci putem lua în considerare faptul că ele au apărut ca influența a acestui fenomen din Turcia. Dacă nu apare, atunci ele au apărut în mod natural.” Întrebat despre numărul mare de replici la cutremurele actuale, directorul științific INFP a spus că aceste replici vor mai continua: „Cu siguranță vor mai continua câteva zile bune, aș zice cel puțin 20 de zile, poate chiar mai mult, pentru că această descărcare în urma cutremurului este de durată.” În ceea ce privește o eventuală extindere a cutremurelor în alte zone ale țăării, Radulian a ținut să ne liniștească: „Nu, deci replicile sunt strict legate de zona în care s-a produs cutremurul. Doar falia respectivă, și doar în jurul ei.”â Comunicate noi Stiri
Aşa apare diabetul: 4 simptome pe care toată lumea le ignoră 15 decembrie 2023 Iată care sunt, însă, simptomele care ar trebui să te îngrijoreze: 1. Setea excesivă Este unul dintre primele semne de diabet.Nevoia constantă de a bea apă, gura uscată şi urinarea frecventă sunt demne de îngrijorare, ca şi pierderile sau creşterile inexplicabile în greutate. „Diabetul este o boală extrem de perfidă… Citește mai mult
Situație disperată – O companie uriașă anunță 18.000 de concedieri 5 ianuarie 2023 Într-un mesaj pe site-ul grupului, CEO-ul Andy Jassy indică faptul că grupul „planifică să elimine puţin peste 18.000 de locuri de muncă”, inclusiv în Europa. Acest plan este cel mai mare dintre anunţurile recente de reducere a forţei de muncă care afectează sectorul tehnologiei din Statele Unite. Este, de asemenea,… Citește mai mult
Cutremur puternic, joi dimineață, în Japonia. Ce magnitudine a avut seismul 9 decembrie 2021 Cutremurul, cu magnitudinea 6,1 şi intensitatea 5 pe scara seismică japoneză, cu valori de la 0 la 7, s-a produs la ora locală 11:05 în zona insulei Akuseki, a anunţat Agenţia de Meteorologie din Japonia, scrie Agerpres.Epicentrul a fost stabilit la o adâncime de 14 kilometri, în largul lanţului de… Citește mai mult